Primăria Lăpuș primește cereri pentru ajutorul de încălzire 2025–2026
Începând de luni, 13 octombrie 2025, locuitorii comunei Lăpuș pot depune cererile și documentele necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu lemne, aferent perioadei noiembrie 2025 – martie 2026.
Depunerea actelor se face la Biroul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Lăpuș, iar beneficiarii trebuie să prezinte documente care atestă identitatea membrilor familiei, veniturile realizate, precum și dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței.
Ajutorul se acordă lunar, pe durata sezonului rece, în funcție de venitul mediu net pe membru de familie, cu sume cuprinse între 32 și 320 de lei/lună. Procentul de compensare variază între 10% și 100%, în funcție de nivelul veniturilor.
Pot beneficia de acest sprijin familiile cu venituri de până la 1.386 lei pe membru, respectiv persoanele singure care au venituri de până la 2.053 lei lunar.
Reprezentanții primăriei precizează că informațiile complete privind documentele necesare și condițiile de eligibilitate sunt afișate la avizierul instituției și pot fi obținute și direct de la Biroul de Asistență Socială.
Cetățenii sunt încurajați să depună cererile din timp pentru a beneficia de sprijinul acordat în sezonul rece.
Vasile Petrovan














