Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 2 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 2 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 3 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 5 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 5 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 7 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 8 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 9 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 11 ore în urmă
Un nou obiectiv de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului Baia Mare este restaurat - 12 ore în urmă
Măsuri pentru combaterea înșelătoriilor prin metode de tip spoofing
Având în vedere cazurile de falsificare a identității apelantului (CLI spoofing), polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), au implementat un set de măsuri menite să limiteze amploarea acestui fenomen, printre care se numără și blocarea apelurilor inițiate din afara teritoriului României care afișează în mod eronat, incomplet sau fraudulos numere naționale, informeaază IGPR.
Cazurile de tip spoofing implică apeluri și mesaje în care infractorii falsifică identitatea (numărul afișat sau numele apelantului) ca persoana apelată să creadă că vorbește cu un reprezentant al băncii, al Poliției, ANAF sau al altor instituții publice. O schemă frecventă este aceea în care infractorii se dau drept polițiști și conving oamenii să furnizeze coduri, parole, date bancare sau să efectueze transferuri/achiziții pentru „blocarea probelor”.
Aceste practici au ca scop sustragerea banilor sau a datelor personale pentru săvârșirea de infracțiuni (fraudă, furt de identitate, deschidere de credite).
Apelurile cu numere spoofing implică falsificarea identității apelantului (caller ID spoofing) prin tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a afișa un număr diferit de cel real, de obicei pentru a crea încredere sau urgență și a comite fraudă, cum ar fi furtul de date personale sau financiare.
IGPR vine cu unele sfaturi pentru a nu cădea în capcana infractorilor cibernetici:
- Nu furnizați niciodată coduri SMS (OTP), parole, PIN-uri sau date de pe card la telefon. Nicio instituție oficială nu vă va cere aceste informații prin apel.
- Încheiați imediat apelul și contactați direct instituția respectivă folosind numerele de telefon oficiale (de pe site, spatele cardului bancar sau afișate la sediu).
- Nu instalați aplicații la cererea telefonică a unei persoane necunoscute, chiar dacă se prezintă drept polițist sau angajat bancar.
- Nu efectuați transferuri de bani, nu cumpărați vouchere sau carduri preplătite la indicația telefonică a unui „reprezentant” – acest lucru este o practică des folosită de infractori.
- Fiți atenți la apelurile insistente, cu ton amenințător sau care cer acțiuni imediate. Acestea sunt semne clare ale unei tentative de fraudă.
- Activați autentificarea în doi pași (2FA) în aplicațiile bancare și conturile importante, folosind o aplicație de tip „Authenticator” (nu doar SMS).
- Folosiți parole puternice și diferite pentru fiecare cont și nu le partajați cu nimeni;
- Evitați să publicați pe internet informații personale, cum ar fi CNP-ul, adresa completă, fotografii ale actelor sau date bancare.
- Activați notificările pentru tranzacții bancare – astfel veți ști imediat dacă se întâmplă ceva suspect.
- Actualizați sistemul de operare și aplicațiile la zi, pentru a beneficia de cele mai recente măsuri de securitate.
- Verificați periodic aplicațiile instalate și acordați atenție permisiunilor (ex. acces la SMS, contacte, ecran).
- Evitați să deschideți linkuri din SMS-uri sau e-mailuri suspecte, chiar dacă par să vină de la instituții cunoscute.
- Folosiți un antivirus de încredere și activați funcțiile de blocare a apelurilor de la numere necunoscute sau private.
- Setați limite de tranzacție în aplicația bancară pentru a preveni retrageri sau plăți mari neautorizate.
- Verificați regulat soldul și istoricul contului dumneavoastră.
- Contactați imediat banca dacă observați tranzacții suspecte sau dacă ați oferit date sensibile unei persoane necunoscute.
- Nu dați curs solicitărilor de a transfera bani într-un cont „de siguranță” sau „de verificare”, acestea fiind practici de fraudă.
În cazul în care ați fost victima unei înșelăciuni în mediul online, sesizați cât mai rapid instituțiile abilitate, întrucât o reacție promptă poate sprijini în mod semnificativ desfășurarea investigațiilor.














