Lucrări semnate de Hollósy Simon, reunite într-o expoziție de excepție la Sighetu Marmației - 19 minute în urmă
România și taxarea muncii: suntem pe primul loc în UE, dar ce spune cu adevărat această statistică? - 2 ore în urmă
Bucuria vacanței, celebrată de micii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris Baia Mare prin activități interactive - 3 ore în urmă
Maramureș Coffee Festival revine cu cea de-a doua ediție în Satul de pe Deal - 4 ore în urmă
Încep lucrările la noua creșă din Baia Sprie - 4 ore în urmă
Accident pe DN1C, spre Recea: trafic îngreunat în zona pasarelei - 5 ore în urmă
„Frumusețea fără granițe”, spectacol de dans clasic chinezesc la Teatrul Municipal Baia Mare - 6 ore în urmă
Planetariul Baia Mare celebrează astăzi 57 de ani de activitate - 7 ore în urmă
Începând de astăzi, salariul minim crește cu 6,8% - 7 ore în urmă
Maramureș Moto Fest 2026: trei zile de muzică, motoare și distracție la Rona de Sus - 8 ore în urmă
Incident grav la Sighetu Marmației – ambulanțier înjunghiat în timpul misiunii
Un incident grav a avut loc în această noapte pe raza municipiului Sighetu Marmației. Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost rănit după ce a fost atacat cu un cuțit de vânătoare de către un pacient pe care îl transporta de la Baia Mare la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal.
Bărbatul, cunoscut cu tulburări psihice, se afla sub escortă pentru o expertiză medicală, după o decizie a poliției privind internarea sa. Potrivit unor surse apropiate anchetei, la câțiva kilometri de destinație, pacientul ar fi reușit să se dezlege și să își aprindă o țigară în autospecială. Ambulanța a fost oprită, iar în momentul în care ambulanțierul a deschis ușa pentru a interveni, bărbatul l-a atacat cu cuțitul de vânătoare pe care îl avea asupra lui.
„Vestea bună este că ambulanțierul nostru este în afara oricărui pericol. Din păcate, pacientul nu fusese percheziționat înainte de transport și avea asupra lui un cuțit de vânătoare. Doar reacția rapidă a colegului nostru i-a salvat viața. Consider că legislația privind transportul pacienților psihiatrici trebuie urgent clarificată și îmbunătățită”, a declarat Alexandru Oros, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș.
Ambulanțierul a fost preluat ulterior de un alt echipaj, însoțit de medic, și transportat de urgență la Spitalul Județean din Baia Mare, unde primește îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Între timp, poliția și criminaliștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările atacului și pentru a verifica dacă au fost respectate procedurile legale privind siguranța transportului pacientului.
Vasile Petrovan















