A fost hramul Schitului Săliștea de Sus
De Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie, preacuviosul părinte Ioachim Tomoiagă, consilier și delegat eparhial, a săvârșit, în fruntea soborului slujitor, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” din Săliștea de Sus, Protopopiatul Vișeu, cu ocazia serbării hramului așezământului monahal.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul de vară din curtea mănăstirii, în prezența mulțumii de credincioși veniți de pe Valea Izei și împrejurimile localității, și a autorităților locale.
Împreună cu Arhim. Ioachim a fost prezent și Arhid. Vlad Nechita, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Amintim faptul că biserica Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” din Săliștea de Sus, județul Maramureș, a fost târnosită anul trecut, în 2024, de PS Timotei Sătmăreanul, ocazie cu care l-a primit ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Lucările de zidire au început în urmă cu 16 ani, însă, o perioadă, vatra monahală a fost închisă. Activitatea a fost reluată în anul 2019, iar starețul lăcașului monahal este preacuviosul părinte Protos. Vasile Dan, informează Pr. Adrian Dobreanu.















