Incendiu într-o gospodărie din Tămășești: locuința și o șură, afectate de flăcări
Sâmbătă, 30 august, pompierii maramureșeni au fost chemați de urgență în localitatea Tămășești, comuna Ariniș, după ce un incendiu a izbucnit la o gospodărie. Flăcările s-au extins rapid atât la locuința familiei, cât și la o anexă din curte.
La fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați – 100 mp la casa de locuit și alți 100 mp la o șură.
Intervenția promptă a echipajelor a fost esențială pentru a limita proporțiile dezastrului. Pompierii au reușit să localizeze flăcările și să împiedice propagarea lor la alte construcții din apropiere. Din fericire, nu au existat victime.
Pagubele materiale sunt însă considerabile: acoperișul locuinței și o bună parte din anexa gospodărească au ars, iar proprietarii au rămas cu pierderi importante.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, investigațiile fiind în desfășurare.
Vasile Petrovan













