Liceul Internațional Baia Mare: bilanțul premiilor obținute de elevi la concursurile de interpretare pianistică - 21 minute în urmă
Sportivi ai echipei de baschet WildCats Baia Mare, convocați în cadrul lotului regional al Federației Române de Baschet - 59 minute în urmă
Academia de Șah Maramureș organizează cantonament de vară la Repedea - 1 oră în urmă
În Băița de sub Codru va avea loc Serbarea Câmpenească „Târgul Sânzienelor”, ediția a XXXII-a - 2 ore în urmă
Maramureșeanca Sara Șunea, bronz la Campionatul Mondial de Dezlegări U14 - 3 ore în urmă
Schimbări majore în Europa: ITP mai strict și tehnologii anti-alcool la volan - 3 ore în urmă
Jucător de la Minaur convocat la lotul național pentru Campionatul European U20 - 4 ore în urmă
Istvan Kovacs, delegat la un meci jubiliar, cel cu numărul 1000, la Cupa Mondială - 5 ore în urmă
Medalie de argint pentru Cristian Pop, elev al Colegiului „Mihai Eminescu” Baia Mare, la concursul național „Be legal, be cool” - 5 ore în urmă
Cununi de lauri pe creștetele olimpicilor de la Colegiul „Vasile Lucaciu” Baia Mare pentru rezultatele de excepție în competițiile naționale de limba și literatura română - 5 ore în urmă
Sportiva Gianina Pop: „Eram o adolescentă foarte disciplinată față de alți prieteni de-ai mei care la vârsta mea erau pe afară. Când ei ieșeau cu prietenii, eu eram la antrenamente.”
Gianina Suciu (căs. Pop) este o tânără în vârstă de 21 de ani, care prin multă muncă, pasiune și dedicare și-a construit o frumoasă carieră sportivă în fitness și culturism, în prezent fiind antrenoare. Gianina și-a început activitatea încă de când era mică, practicând gimnastică ritmică sub îndrumarea antrenoarei Mihaela Borz, iar mai apoi, a doamnei Ileana Iakob. Ulterior, tânăra a încercat și un alt sport, dar sufletul ei a rămas tot în sala de gimnastică.
În jurul vârstei de 13 ani, la recomandarea unei colege de breaslă, Gianina s-a înscris în cadrul CSM Baia Mare la secția de culturism și fitness, având-o ca antrenoare pe doamna Maria Magdalena Szabo. Deși a fost foarte diferit de gimnastica ritmică, acest sport i-a trezit Gianinei o pasiune și un spirit competițional extraordinar, aceasta demonstrându-și adevăratul potențial în cadrul numeroaselor campionate naționale, mondiale sau europene, cucerind podiumul acestora aproape de fiecare dată.

„Cel mai mult m-a atras la acest sport disciplina. Fără disciplină, sportul acesta nu se poate face. Este nevoie de multe antrenamente, de pregătire, de o dietă care trebuie respectată. Eram o adolescentă foarte disciplinată față de alți prieteni de-ai mei care la vârsta mea erau pe afară. Când ei ieșeau cu prietenii, eu eram la antrenamente.”, a povestit Gianina.

Gianina este studentă în ultimul an la Facultatea de Sport din cadrul Universității „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, filiala Baia Mare, iar în paralel a absolvit și Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor din București. Acum, Gianina este antrenoare de fitness, pregătind grupe de copii la propriul său club sportiv, iar o ocupație alternativă a acesteia este de antrenor personal la sala de forță.
Spre deosebire de modul în care a fost antrenată, Gianina, în calitate de proaspăt antrenor, a ales să abordeze noi tehnici de a-și antrena elevii. Documentându-se temeinic în această direcție, tânăra pune accent pe eficientizarea antrenamentelor atât în sala de gimnastică, cât și în sala de forță, astfel încât elevii să aibă parte de sesiuni de pregătire cât mai variate și nu o rutină permanentă.

Larisa Viragh















