14 iulie 1947, înscenarea de la Tămădău - 10 ore în urmă
Anunț pentru aparținătorii pacienților decedați de la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare - 13 ore în urmă
Atelierele de vacanță continuă la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au învățat să croșeteze, să cioplească și să creeze din fibre naturale - 15 ore în urmă
Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus a dat startul programului „Biblioteca, prietena ta de vară” - 15 ore în urmă
„Magia cristalelor” – expoziție aniversară cu flori de mină din Maramureș, vernisată la Tulcea - 15 ore în urmă
PS Timotei Sătmăreanul, în mijlocul celor peste 200 de participanți la Tabăra de vară „Credință, rugăciune și comuniune” de la Bloaja - 15 ore în urmă
Conf. univ. dr. Delia Suiogan prezintă specializarea Etnologie pentru viitorii studenți - 16 ore în urmă
Au început lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă din Șomcuta Mare - 16 ore în urmă
Expoziția „Amintiri din sat”, semnată de Horațiu Crișan, vernisată la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației - 18 ore în urmă
Fuego sărbătorește 50 de ani printr-un concert aniversar alături de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - 18 ore în urmă
Baia Mare. Orașul pictorilor. Și al minerilor
Reprezentanții proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș ne răsfață cu ”povești captivante, pline de farmec și 100% adevărate, de aici, din inima viitorului geoparc”. Și bine fac, pentru că sunt pline de miez. Una dintre istorisiri – pe care o puteți citi mai jos – poartă semnătura colecționarului de artă Várvédő Zsolt.
„Marea întrebare, a mea și a altora, legată de fenomenul picturii băimărene a fost: De ce Baia Mare? De ce au venit artiștii aici în 1896? Și unul dintre răspunsuri ar fi: orașul în sine.
Un oraș micuț, în care la acea vreme trăiau 10.000 de locuitori, dintre care aproape toți lucrau în mină. Asta înseamnă că străduțele din zona Parcului, mai cu seamă Valea Roșie și Valea Usturoiului, erau împânzite de case minerești micuțe, colorate, cu grădini pline de flori, de toate culorile și ele. Să ne imaginăm: minerii porneau spre muncă la 4 dimineața, pe întuneric, coborau în subteran și lucrau tot pe întuneric, pentru ca seara să se întoarcă acasă pe întuneric. Lumina era pentru ei un lux. Nu prea aveau parte de lumină decât duminica sau vara, când era ziua mai lungă. Și în acest scurt răgaz, ei voiau să vadă culoare. De aici casele portocalii, albastre, verzi, de aici grădinile și străduțele ca-n povești.
Când au sosit primii artiști în Baia Mare, Primăria le pregătise cazare în cele unu-două hoteluri din Centrul Vechi, însă nimeni nu a vrut să stea acolo. Toți voiau să locuiască în casele minerești, pentru a avea parte de experiența autentică. Și pentru localnici, era de asemenea o onoare să primească în casele lor astfel de „domni” îmbrăcați elegant, în moda pariziană, muncheneză, spilcuiți, diferiți.
Așa s-a întâmplat ca aceste case să ajungă să fie pline de lucrări de artă. La începuturile Coloniei de pictură, artiștii acolo stăteau, acolo își pictau majoritatea tablourilor și multe dintre aceste tablouri au fost dăruite minerilor care i-au găzduit. Trăiau, zi de zi, sub același acoperiș: artiști și mineri.” (Va urma)
Imagine: Lucrare de Kiss Károly (1883-1953), colecție particulară. Sursa foto: Facebook/ Proiect Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș
Citește și
Várvédő Zsolt: Mulțumită artiștilor băimăreni, sunt omul care sunt















