Colegiul „Gheorghe Șincai” Baia Mare se bucură de un Centru de Documentare şi Informare proaspăt reamenajat
Terminarea lucrărilor de reamenajare a spațiului Centrului de Documentare şi Informare al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare a prilejuit marți, 27 mai, un motiv de bucurie și de mândrie.
„Astfel, într-un cadru restrâns, am încercat să mulțumim celor care, prin contribuția lor, ne-au oferit ocazia amenajării unui centru modern de resurse multimedia, unde beneficiarii pot găsi informații, se pot forma, comunica și exploata fondul documentar și tehnologiile disponibile.
Această reamenajare a constituit o colaborare extraordinară între profesorul documentarist, conducerea colegiului, departamentul administrativ, colegii profesori și elevii noştri inimoși (nota bene: numeroși!), dovedind preocuparea noastră, a tuturor, pentru păstrarea și consolidarea unei tradiții îndelungate a șincaiștilor, mici și mari, pentru lectură, pentru cunoaștere.
Îi suntem profund recunoscători doamnei profesoare Andrea Pohl, care s-a dedicat trup și suflet acestui proiect.
Împlinirea acestui deziderat al nostru nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al sponsorilor Mulțumesc mult tuturor celor care ne-ați fost alături pe parcursul întregului demers!”, transmite profesor documentarist Maria Magdău.












