CS Minaur, meci acasă cu Rapid – o restanță din etapa a 11-a - 10 ore în urmă
S-a decis redeschiderea traficului rutier și pietonal pe podul de pe DJ 188, din Vișeu de Jos, dar cu unele restricții - 12 ore în urmă
Oare este vorba de suveranism european? - 12 ore în urmă
Daniela Onița-Ivașcu a fost numită director al OCPI Maramureș - 13 ore în urmă
Mesajul lui Mircea Lucescu din spital: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare” - 14 ore în urmă
Încă o echipă de fotbal a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Baia Mare s-a calificat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2025-2026 - 14 ore în urmă
Bolojan s-a răzgândit, fundația lui Mihai Neșu scapă de plata impozitului - 14 ore în urmă
Trei sportivi din cadrul CS Știința Electro Sistem Baia Mare au participat la un cantonament intensiv în pădurile spaniole - 15 ore în urmă
Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu”, premiați la concursul de afișe cu „Acordarea primului ajutor în caz de accidente” - 15 ore în urmă
O nouă întâlnire dedicată cadrelor didactice debutante în cadrul proiectului „Hub-ul Învățătorilor” - 15 ore în urmă
Proiect inedit organizat în Episcopie: „Călătorie pentru credință” – pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea Rohia
În perioada 16-18 mai, în Maramureș se desfășoară un proiect inedit dedicat tinerilor și nu numai. Acesta se intitulează „Călătorie pentru credință”. Mai exact, se va face un pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea Rohia.
Proiectul este realizat – cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin – de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, ASCOR Baia Mare, ATOCEM, ATOP Baia Mare / Chioar / Lăpuș.
„Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului organizează un proiect pentru tinerii dornici de activități antrenante și experiențe inedite prin care Biserica este atentă la nevoile tinerilor oferindu-le un mediu în care să-și pună în practică preocupările și în care să cunoască învățăturile de credință într-o formă dinamică. Întreaga viață e o călătorie, un drum al descoperirii atât a lucrurilor exterioare cât și a sinelui, toate acestea manifestându-se în raport cu semenii. „CĂLĂTORIE PENTRU CREDINȚĂ” este o călătorie a cunoașterii, atât a credinței cât și a sinelui propriu.
„CĂLĂTORIE PENTRU CREDINȚĂ” se adresează tuturor celor care iubesc mersul pe bicicletă, comunicarea și comuniunea, credința și creșterea duhovnicească, cu vârsta peste 16 ani. Cei sub 18 ani vor avea nevoie de acordul părinților”, transmit organizatorii.
Pe lângă călătoria pe biciclete, participanții vor avea ocazia să cunoască oamenii comunităților pe care le vor traversa. Se va face popas la biserica ortodoxă din fiecare localitate, iar preotul și credincioși de toate vârstele îi vor întâmpina în semn de bun venit.
Cazarea participanților se va face la Cernești (prima noapte) și Târgu Lăpuș (a doua noapte). De asemenea, celor care dispun de corturi li se vor pune la dispoziție locuri potrivite pentru campare. Fiecare comunitate va pregăti câte o masă sau gustare conform programului stabilit.
Cursa va avea loc pe următorul traseu:
Vineri, 16 mai
Baia Mare (Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”) – Dumbrăvița – Cărbunari – Berința – Copalnic – Copalnic Mănăștur – Rușor – Cernești;
Sâmbătă, 17 mai
Cernești – Târgu Lăpuș – Rohia
Duminică, 18 mai
Rohia – Baia Mare (deplasare cu autocarul)
„Participanții vor fi organizați în grupe de câte zece persoane având fiecare grupă câte un lider/facilitator. Liderul va asigura buna desfășurare a călătoriei răspunzând nevoilor sau provocărilor posibile de pe traseu. Liderii vor comunica permanent cu organizatorul principal al proiectului.
Fiecare participant va primi câte 3 tricouri personalizate. Restul echipamentului este la alegere. Casca este obligatorie!
Care este necesarul? Este nevoie de cască de protecție, ghiozdan, pelerină și recipient pentru apă.
Bagaj de mână: prosop, obiecte de îngrijire personală, haine de schimb, haine de dormit (trening). Bagajul de mână va fi transportat de o mașină specială pe tot parcursul deplasării.
Pe tot parcursul deplasării va fi prezent un asistent medical pentru a interveni urgent. De asemenea, Serviciul de Ambulanță va fi informat de existența proiectului și vor fi gata să intervină în caz de accidente nedorite.
Protecția în timpul deplasării va fi asigurată de poliția locală a fiecărei comune/oraș: câte o autospecială în fața și în spatele grupului.
La fiecare oprire preotul comunității respective va explica în câteva minute câte un fragment din rugăciunea „Tatăl nostru…” astfel încât la finalul călătoriei participanții să cunoască tâlcuirea acestei rugăciunii, înțelesul și simbolurile.
Ajunși la Mănăstirea Rohia ne vom închina la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, ne vom ruga împreună, iar apoi vom lua parte la o întâlnire de suflet intitulată „Părintele și Copiii” alături de Părintele Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului. Vom vizita ansamblul monahal, mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian Arhiepiscopul, Biblioteca mănăstirii, chilia Părintelui Nicolae Steinhardt, Centrul Cultural „Nicolae Steinhardt”, bisericuța de lemn – muzeul mănăstirii”, mai explică Biroul de Tineret al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.
Evenimentul este organizat cu ajutorul partenerilor:
Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
Serviciul de Ambulanță Maramureș
Primăria Orașului Târgu Lăpuș
Primăria Comunei Cernești
Mănăstirea „Sfânta Ana” RohiaProtopopiatul Ortodox Baia Mare
Protopopiatul Ortodox Lăpuș
Protopopiatul Ortodox Chioar
Parohia Ortodoxă Dumbrăvița
Parohia Ortodoxă Cărbunari
Parohia Ortodoxă Berința
Parohia Ortodoxă Copalnic
Parohia Ortodoxă Copalnic Mănăștur
Parohia Ortodoxă Rușor
Parohia Ortodoxă Cernești
Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” Târgu LăpușParohia Ortodoxă Rohia
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români Baia Mare
Asociația Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene
Asociația Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Baia Mare
Asociația Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Lăpuș
Asociația Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Chioar
DirectMM este partener media al evenimentului.
















