Răscoala ţărănească din Transilvania, din 2 noiembrie 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o importantă acţiune de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. A izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când capii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod cumplit de către autorităţi. La răscoală au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari, preoţi.
La începutul secolului al XVIII-lea, se instalase în partea centrală a Transilvaniei administraţia austriacă. Într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceştia. Se adăugau și măsurile abuzive, precum răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei. Răscoala izbucnită în Zarand, a cuprins repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania. Pe lângă țărani români, la răscoală au participat și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuzau să mai muncească pentru dijmă.
Programul răscoalei prevedea desființarea nobilimii, fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, desființarea iobăgiei și împroprietărirea cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, eliberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”. 
Lăcrimioara ZOTA
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
