Elevii de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Baia Mare au adus bucurie mai multor vârstnici cu diverse probleme de sănătate
În fiecare an, începutul lunii octombrie marchează Ziua internațională a persoanelor vârstnice.
Cu acest prilej, elevii de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Baia Mare au desfășurat o activitate emoționantă. Ei s-au deplasat la Casa Oana din municipiu, unde sunt cazați și îngrijiți 35 de bătrâni cu diverse probleme de sănătate.
Fiecare elev a îmbrățișat o bunică/un bunic de acolo și i-a oferit o floare. Au fost lacrimi în ochii tuturor – bunicii au fost impresionați de gestul elevilor, iar elevii au rămas mișcați de situația vârstnicilor. Precizăm că această Casa de bătrâni este condusă chiar de o absolventă a Școlii postliceale „Carol Davila”, Oana Mureșan.
Coordonatorii acestei activități au fost profesorii: director Georgeta Trif, prof. Andrada Barcsy, prof. Gina Barboloviciu, prof. Anamaria Sotrin-Topan, prof. Cătălin Paval.
Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Multă sănătate bunicilor!
















