Copiii Ansamblului „Florile Chioarului” din Săcălășeni, vizitați de Moș Nicolae - 9 minute în urmă
„Întâlnire între prietenii naturii”: Educație ecologică prin joc și culoare la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ din Baia Mare - 24 minute în urmă
Daruri de la Moș Nicolae pentru copiii din Tăuții Măgherăuș - 28 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când vina organizează emoția - 46 minute în urmă
Start oficial pentru PROALL, un proiect transfrontalier România–Ucraina pentru intervenții la incendii - 1 oră în urmă
Este posibil astăzi Umanismul? (foileton 2) - 3 ore în urmă
Campania Națională de Colectă de Crăciun: Băimărenii sunt invitați să doneze alimente pentru cei aflați în nevoie - 3 ore în urmă
20 de ani de American Spaces la American Corner Baia Mare - 3 ore în urmă
Reamenajarea spațiului de studiu al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare - 3 ore în urmă
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare organizează concurs pentru funcția de manager - 4 ore în urmă
Drapelul Național al României este sărbătoritul zilei de 26 iunie
În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998. Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu. Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional. De asemenea, sunt organizate ceremonii militare specifice, în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, manifestări cu caracter evocator consacrate istoriei patriei. Conform Legii nr. 75/1994, Drapelul României se arborează în mod permanent: pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice; la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional; ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Roșul reprezintă curajul și sacrificiul făcut de români în lupta pentru libertate, galbenul simbolizează bogăția naturală a țării, iar albastrul reprezintă speranța și credința într-un viitor mai bun. Aceste culori îmbinate în tricolorul românesc reflectă spiritul național și unitatea în diversitate.
Lăcrimioara ZOTA















