Iulia Ioana Vlad a obținut Premiul Special al Fundației „Valeria Peter Predescu” în cadrul Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc de la Bistrița - 9 ore în urmă
Ionel Bogdan și echipa sa alături de antreprenorii și angajații companiilor din Baia Mare: „Îmi asum acest parcurs, să reconstruim din temelii orașul” - 15 ore în urmă
Câinii ghizi ai persoanelor cu dizabilități au acces în toate spațiile publice - 15 ore în urmă
Doi elevi de la „Lucaciu” calificați la etapa națională a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească” - 15 ore în urmă
CS Minaur a intrat în posesia medaliilor câștigate în această ediție de campionat - 16 ore în urmă
Reîncep cursele aeriene de pe Aeroportul Internațional Maramureș către Antalya - 16 ore în urmă
Școala ”Iorga” obține un loc meritoriu, la grupa gimnaziu, la faza națională a Olimpiadei Sportului Școlar la Handbal Băieți - 16 ore în urmă
”Amintiri de (Min)aur” se lansează în 17 mai - 16 ore în urmă
Trei medalii pentru CS Știința Electro Sistem Baia Mare, în Gorj, la Campionatul Național pe Echipe - 16 ore în urmă
Restricții rutiere în Sighetu Marmației pentru ”Maramureș Car Show” - 16 ore în urmă
Fănuș Neagu ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Scriitorul, publicistul şi scenaristul Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiştea de Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. După studii militare și pedagogice, urmează cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care, însă nu le va finaliza.
În anul 1954, a debutat literar cu nuvela „Duşman cu lumea”, apărută în revista „Tânărul scriitor”, iar între anii 1954-1956, a fost redactor la revista „Luceafărul”.Au urmat volumele „Somnul la amiază” (1960), „Dincolo de nisipuri” (1962) şi „Cantonul părăsit” (1964), care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor. În anul 1968 a cunoscut deplina consacrare ca prozator, cu romanul „Îngerul a strigat”, o lucrare de referinţă a prozei româneşti postbelice, care a marcat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut. Romanul va primi Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1968. Au urmat volumele „Casa care se leagănă” (1971), „În văpaia lunii” (1972), „Fântâna” (1972), „Pierdut în Balcania” (1982), „Povestiri din drumul Brăilei” (1989). Tot în această perioadă publică romanele „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire” (1977) şi „Scaunul singurătăţii” (1988), ambele obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor.
În anul 1990, a devenit director al săptămânalului „Ţara”, iar în 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu şi Valeriu Cristea publicarea revistei „Literatorul”. În perioada 1993-1996, a fost director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În anul 1993, i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara, piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. A scris şi scenariile unor filme precum „Ciprian Porumbescu” (1973) – autorul dialogurilor, „Dincolo de nisipuri” (1974), „Punga cu libelule” (1981) – împreună cu Vintilă Ornaru – şi „Sosesc păsările călătoare” (1985).
Fănuş Neagu a fost căsătorit cu Stela Neagu, cei doi având o fiică, Anita Ruxandra Neagu.
În 2008, aflat pe patul de spital, Fănuş Neagu a trimis o scrisoare în care acuza agresivitatea presei faţă de situaţia sănătăţii lui: „Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întâlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mâna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut”.
A murit la 24 mai 2011, la vârsta de 79 de ani, la Spitalul Elias, în urma unui cancer la prostată. Fănuş Neagu a fost înmormântat la 26 mai 2011, pe Aleea Academicienilor a Cimitirului Bellu, în prezenţa a sute de prieteni şi cunoscuţi care au venit să-l conducă pe ultimul drum.
Pe ultima copertă a volumului, Fănuş Neagu mărturisise: „Zilnic, întreaga mea fiinţă emite ordonanţe ultimative: scrie, scrie, chiar dacă simţi moartea căţărându-ţi-se în cârcă. Pentru că Dumnezeu m-a dăruit cu talent şi voinţă, inima şi conştiinţa mea au ales definitiv, încă din prima tinereţe, durerea pentru şlefuirea cuvintelor, suferinţa pentru idee şi bucuria încântată de a povesti”.
Lăcrimioara ZOTA