13 medalii pentru CS Știința Electro Sistem Baia Mare, la Predeal; Vezi lista câștigătorilor
Început perfect de 2024 pentru CS Știința Electro Sistem Baia Mare. Sportivii maramureșeni au obținut 13 medalii la Predeal.
Mai precis, la început de an, s-au desfășurat două importante competiții din calendarul intern stabilit în cadrul Federației Române de Orientare.
Este vorba despre Campionatul Național de orientare pe schiuri, proba de ștafetă mixtă, și Cupa României. Competițiile s-au desfășurat sub coordonarea Federației, în colaborare cu CS Bararunca Săcele.
La start au fost prezenți sportivi de la majoritatea cluburilor mari de profil din țară. Iar cu toate că CS Știința Electro Sistem Baia Mare s-a prezentat cu un lot mult întinerit, a reușit să obțină 13 medalii, din care 3 de aur, 6 de argint și 4 de bronz. Ca atare, gruparea baimareană condusă de antrenorii Lucia Pop și Istvan Sebestyen își menține supremația în orientarea pe schiuri.
Lista integrală a câștigătorilor
Campionatul Național de ștafetă mixtă
Locul I: Emanuela Opriș și Cristian Manu (juniori)
Locul II: Anca Deac și Alexandru Biro (elită)
Cupa României
Locul I: Andreea Manu (F20), Istvan Sebestyen (M45)
Locul II: Zsofia Uglar (F12), Anca Deac (F21), Lucia Pop (F55), Cristian Manu (M17), Alexandru Biro (M21)
Locul III: Alexandra Roman (F21), Ianis Oros (M12), Luca Lenard (M17), George Petreuș (M20)
C.Ț.














