„Pledoaria” pentru meșteșug, redactată de Vasile Chira, artist din Maramureș
Olăritul este o formă de artă veche, ea se naște din pământ nu din noroi iar pentru cel care îl descoperă îi poate oferi bucurie fără limite.
Ceramica ține lucruri, conține lucruri și protejează lucruri !
Vasul de lut transmite valori emoționale care ne fac să-l privim ca pe o ființă umană, de aici fiind doar un pas până ce părți din vas le-am denumit precum părțile corpului omenesc: gură, gât, mânușă/mâner, burtă, picior, buză …iar asta nu poate decât să arate relația mitică dintre om și ceramică.
Atunci când vrem să cercetăm o cultură, întotdeauna pornim de la ceramica acelei vremi, fiecare cultură i-a dat ceramicii o utilitate proprie fie că e vorba de frumusețe, de uz gospodăresc sau de ritual.
Ceramica îți insuflă nevoia de a o atinge.Este probabil singura formă de artă în care greutatea vasului face parte din frumusețea lui. Ținând în mână un vas de lut, poți fi parte din discursul poetic redat de textură, formă, culoare ceea ce conduce la formarea unui întreg și împlinirea unui rost al actului creator.
Dacă artistul modern crează operă după operă, în meșteșug opera se naște generație cu generație.
În arta modernă funcția nu dictează forma iar în meșteșug forma se succede funcției.
Olăritul în percepția multora este poziționat la granița dintre meșteșug și artă. Ceea ce îl face să iasă din categoria artelor elevate este caracterul repetitiv al unor obiecte.
Meșteșugul leagă generație cu generație.
Atunci când omul a descoperit sublimul în meșteșug, a început să-i spună artă.
În vreme ce arta, în forma ei actuală de existență, se poate studia și preda prin mijloace bine conturate și fixate, meșteșugul se răspândește mult mai greu deoarece forma de învățare este una ritualică bazată pe canoanele specifice fiecărui meșter, uneori greu de înțeles comparativ cu studiile obișnuite.
Din perspectiva multora, arta este asociată valorii, iar meșteșugul este asociat vechiului, tradiționalului cu toate că am putea ușor demonstra că meștesugul este cel care duce greul artei.
De cele mai multe ori privim olăritul ca pe un bun de patrimoniu mobil, dar mai puțin pusă în valoare este componenta imaterială, sub stratul căreia se află sensul simbolic al obiectului.
