Două zile pline de bucuria handbalului în Baia Mare - în urmă
Lucrările la Centrul Medical de Permanență din Fărcașa se apropie de final - 49 minute în urmă
Concert extraordinar al Orchestrei Operei Naționale București la Sighetu Marmației - 60 minute în urmă
Ziua Tatălui a fost marcată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare - 2 ore în urmă
Promoția 1976 a clasei speciale de matematică de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, reunire emoționantă la 50 de ani de la absolvire - 2 ore în urmă
Trupa PROSCENIUM aduce teatrul în Parcul Grădina Morii din Sighet - 3 ore în urmă
Bărbat accidentat în timpul unei curse de motocross, salvat de Salvamont Maramureș - 4 ore în urmă
12 mai 1938, s-a născut Dumitru Fărcaș - 4 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, marți 12 mai 2026 - 4 ore în urmă
Junioarele 4 de la HC Băban și Academia „Alexandru Csepreghi” s-au oprit în faza semifinală - 15 ore în urmă
Spectacol aniversar: Costel Amorăriței, 50 de ani activitate
Sâmbătă, 14 octombrie, ora 14:00, la Casa de Cultură Vișeu de Sus va avea loc spectacolul aniversar dedicat carierei de o jumătate de secol a artistului vișeuan Costel Amorăriței.
Solist, compozitor, profesor de muzică, membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Costel Amorăriței a fost pasionat de muzică încă din perioada liceului. De atunci, vocea și chitara sa au însoțit generații de vișeuani. A cântat în întreaga țară, dar și în Austria, Rusia și, recent, chiar în Islanda.
La sfârșitul anilor `70 a înființat formația Septentrion, cu care a cântat până în anii 2000, participând la sute de evenimente. În anul 1979 a obținut Marele Premiu al Festivalului ”Floare de lotus” (Oradea), președintele juriului fiind Horia Moculescu.
Cântă folk, muzică ușoară și populară, abordând atât piese din repertoriul național, cât și compoziții proprii. A fost solist vocal al Ansamblului ”Doina” al Armatei (Cluj-Napoca), secția ”Estradă”, apoi, revenit în Vișeu de Sus, a fost, vreme de 30 de ani, profesor de instrumente muzicale la Clubul elevilor. A învățat sute de copii să cânte, atât vocal, cât și la instrumente, a descoperit și șlefuit talente. A organizat concursuri și spectacole, a participat constant cu elevii la festivaluri-concurs (ex. ”Ursulețul de Aur”), dar și la evenimentele culturale organizate în Vișeu de Sus.
Printre elevii și colaboratorii de ieri, regăsim azi artiști și profesori de canto apreciați. Unii dintre aceștia îl vor însoți în spectacolul aniversar:
– Renate Grad (semifinalistă la ”Vocea României”, finalistă la ”Cerbul de Aur”, prof. de canto, pian și chitară la București);
– Iulian Țicală (profesor de canto clasic la Liceul de Artă Sibiu și profesor de canto – muzică ușoară la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”);
– Adriana Andreica (artist de muzică folk, cercetătot științific la Universitatea Babeș-Bolyai).
„Pentru toţi prietenii iubitori de muzică, cu ocazia împlinirii a unui jumătate de veac de activitate muzicală, am onoarea să-i invit la Casa de Cultură în 14 octombrie, ora 14:00, la un live de muzică uşoară şi folk. Alături de mine sunt şi cei care, de mici fiind, au sacrificat mult timp şi au luat muzica drept modul lor de viaţă şi crez”, precizează Costel Amorăriţei în invitaţia la spectacol.















