Ansamblul Folcloric „Săliștenii” va urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” de la Sibiu - 4 ore în urmă
6 august 1943, s-a născut Dan Grigore, pianistul care a transformat muzica într-o formă de sinceritate - 4 ore în urmă
Furtuna a lovit Maramureșul după o zi sufocantă. Copaci rupți, tarabe luate de vânt și intervenții ale pompierilor - 5 ore în urmă
Urmează o duminică plină de muzică, dans și sport pe Câmpul Tineretului din Baia Mare - 6 ore în urmă
Caravana Cloud Regional Nord-Vest în Baia Mare: Un pas spre digitalizarea administrației publice - 9 ore în urmă
Trei seri despre gândire, emoții și sănătate, la Vișeu de Sus - 10 ore în urmă
Eveniment special la Baia Mare, la 570 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara - 10 ore în urmă
„Zilele Moiseiului” se vor desfășura în perioada 14–16 august - 10 ore în urmă
Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet găzduiește o nouă întâlnire a clubului de carte „Legături Literare” - 10 ore în urmă
Muzeul de Mineralogie Baia Mare, gazda unui eveniment internațional dedicat prieteniei și diversității culturale - 11 ore în urmă
11 septembrie, ziua care a schimbat lumea
11 septembrie, ziua care a schimbat lumea
11 septembrie 2001 este o dată pe care nu o putem uita: atentatele asupra turnurilor gemene World Trade Center, în timp ce un avion s-a prăbușit peste Pentagon.
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.
În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii, se arată în raportul Națiunilor Unite. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center. Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii. La 18 noiembrie 2006, au început lucrările de construcție(en) la One World Trade Center pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014. S-au construit numeroase monumente și memoriale, între care Memorialul și Muzeul Național 11 Septembrie(en) din New York City, Memorialul Pentagon(en) din comitatul Arlington, Virginia, și Memorialul Național al Zborului 93(en) pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.
DirectMM.ro














