Interviu cu poetul țăran Ioan Dunca: Mărturisiri despre Dictatul de la Viena și nu numai

Interviu cu poetul țăran Ioan Dunca: Mărturisiri despre Dictatul de la Viena și nu numai

30 August 1940, Dictatul de la Viena. La Hotel „Belvedere” din Viena, Adolf Hitler, Benito Mussolini SI Miklos Horty au obligat România să semneze Tratatul prin care se ceda Transilvania de Nord, Ungariei (aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei). După patru ani, în 1944 Armata Română, sub conducerea Regelui Mihai, eliberează acest teritoriu!

Dragul meu tată, poetul țăran Ioan Dunca din Budești, Maramureș, acum, la cei 98 ani, face o tulburătoare mărturisire, despre acele vremuri…
Avea atunci 19 ani….

Petru Dunca: Cum s-au petrecut evenimentele aici, în Budeștii Maramureșului?

Ioan Dunca: În anul 1940, în 30 august, a fost Dictatul la Viena, iar Ardealul a ajuns la maghiari. În 3 septembrie, m-a trimis mama la moară și am lăsat sacul acolo. Când m-am întors, m-am grăbit să ies în drum și am văzut un soldat care avea tricolorul maghiar în mână și calul vopsit în roșu, alb, verde. La cinci metri după soldat, am văzut trupele militare, călare pe cai, urmate de alții pe jos.

Am avut aici un maghiar căsătorit cu o româncă, l-o tăt pus de primar. Au adus secretar din Ungaria, nu știa nimic românește. Nu te puteai înțelege deloc cu el. Și școala era în limba maghiară. Tăt au maghiarizat în patru ani de zile, cât o stat.

Petru Dunca: Ce s-a întâmplat în Budești, după plecarea ungurilor?

Ioan Dunca: Românii, sub conducerea tânărului rege Mihai, au eliberat Ardealul de Nord! Noi, maramureșenii, ne-am bucurat tare mult! Am scăpat de asupritori. Au fost grele vremuri! Treceam într-o zi, pe lângă școală, unde se preda în limba maghiară. Am văzut cum un învățător maghiar bătea un copil de evreu. Prima dată l-a legat de picioare si de mâini și, căzut jos, îl lovea fără milă cu o botă. Toți ne uitam la el cum plângea și striga. Multe de aieste s-au petrecut…

În Budești, după plecarea ungurilor a revenit plutonierul Cucu, care era din România și care a fost aici șef de post, înainte de revenirea ungurilor. Nu a stat mult! Peste câteva zile a plecat, a dispărut! Au venit rușii, care au ocupat Maramureșul, fiind numit prefect ucraineanul Odoviciuc.

Am avut mare noroc cu cei din Ieud, din Borșa, cu primarul Ștrifundă, cu cei din Moisei, Vișeu și Dragomirești. În toate satele din Maramureș s-au organizat gărzi pentru menținerea ordinii și pentru apărarea satelor.

Maramureșenii răsculați au hotărât să facă o Adunare mare la Sighet, să-l prindă pe Odoviciuc și să-l arunce cu capul în jos. Zecile de mii de maramureșeni au fost opriți la Podul de la Vadul Izei. Dincolo de Pod era Armata Rusă. Au stat așa tri săptămîni, față în față. Se mai și împușcau între ei. Au murit vreo tri… Așă, cum așteptau, o venit un domn și s-o suit pe o masă și o zis: Dragi maramureșeni! Oameni buni! Mereți acasă. Că s-o tomnit treburile! Așa s-au retras rușii din Maramureș! Ei o vrut ca granița să fie pe vârful Gutâi și nu pe Tisa. O vrut să ocupe tăt Maramureșul! Eu cred, după cum mi-o spus uncheșii mei, omul acela o fost Lucrețiu Pătrășcanu! După aceea el o făcut o Adunare la Sighet, cu multă lume unde o spus: Prima dată eu sunt român și apoi comunist! El s-o luptat tare mult pentru granițele României! Comuniștii l-au arestat din ordinul lui Ana Pauker. L-au împușcat când îl duceau de la închisoare la Tribunal. L-au aruncat ca pe un câine pe marginea drumului. El a fost și ministrul Justiției…

Petru Dunca: Mi-ai spus că ai o poezie cu Regele,,,

Ioan Dunca: Tânărul Rege Mihai,
A văzut că-i mare bai!
Că războiul bubuiește,
Și de loc nu se oprește.
El a stat și s-a gândit,
A făcut ce-a trebuit.
El armele le-a înturnat,
Și cu nemții s-a luptat.
Din țara i-a alungat!
Din Ardealul cel răpit,
Pe unguri i-a înfugărit!
Ardealul e dezrobit!
Și cu Țara s-a Unit!
Lui Mihai s-a datorat.
Nimeni nu i-a mulțumit!
Mulțumim lui Dumnezeu,
C-am scăpat de jugul greu.
Cu Țara suntem Uniți,
Și ne-am aflat fericiți!