Share
Editorial de Marian Ilea: D’ale lui Caragiale despre d’ale noastre!

Editorial de Marian Ilea: D’ale lui Caragiale despre d’ale noastre!

Iată ce scria I.L. Caragiale dupa ce, plecând din țară, se exilează la Berlin: „M-am exilat și atâta tot. Aerul aici îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei și nu am ce cauta acolo, unde LINGUȘIREA ȘI HOȚIA sunt virtuți, iar munca și talentul vicii demne de compătimit. Multe am învățat de când trăiesc în mijlocul Europei civilizate – unde e dreptate la tribunale fiindcă este și pe stradă – și între toate una mai ales, ca omul trebuie să spună europenește, nu greco-țigănește, ceea ce crede”.

Găsindu-și liniștea cugetului, Caragiale radiografiază lumea națiunii lui în raport cu lumea Europei civilizate de parcă s-ar afla și astăzi printre noi. Iată cum caracteriza dramaturgul lumea pe care o surprinsese în opera-i literară: „Într-o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ți se cer și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru cladirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci cel mai curat n-ai decât să ponegrești cu ori fără drept pe alții, ca să te crează lumea om cinstit și de treaba, n-ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filosof, înșeal-o gros că subțire nu se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasa, și în urmă poți fără griji să săvârșești însuți păcatele de care osândeai odată pe alții buni nevinovați”.

De asemenea, în câteva propoziții, Caragiale caracteriza lumea românească rămasă până azi împietrită în „proiect”. „Noi românii suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeste prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discuta foarte mult”.

În final punctăm spusele lui Caragiale despre liderii politici pe care nu-i aveau românii atunci și nu-i au nici acum: „Eu nu cer de la orator să mă lumineze – îi pretind să mă-ncălzească. Oratorul trebuie să vina la tribună ca un leu, și când o striga odată Fraților! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n-are nevoie să spuna nimic de la tribună dar trebuie să mă-nfierbânte, să mă asude, să nu-mi dea pas să mai judec, să mă uimească, să mă clatine fără să mă lase să răsuflu, să-mi dea creierul de pereții capului prin salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide daca e nevoie, numai să fie calde și spontane, până m-o nauci, până m-o face să scrâșnesc din dinți și să strig ca un turbat “Sus poporul!” Iată ce înțeleg eu prin orator. S-a pierdut astăzi, din nenorocire, această zicală mare “Jos reacțiunea! Jos ciocoii! Sus libertatea, egalitatea și fraternitatea! Sus boborul! Și la glasul amicilor boborului, boborul ridicând reteveiul, simbolul suveranității sale, izbucnire, la adresa vampirilor care-i sugeau sudoarea și sangele, în imprecațiuni naționale de se cutremura catapeteasma circului…!!!”.

Cam atâta cred că e suficient pentru a vedea că-n 100 de ani nu s-a schimbat chiar nimic în politica asta națională!

Marian ILEA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu