Incendiu la acoperișul cantinei Colegiului Transilvania din Baia Mare (FOTO și VIDEO)
Miercuri seara, 18 ianuarie, puțin după ora 22.00, un incendiu a izbucnit la acoperișul cantinei Colegiului Transilvania din Baia Mare (strada 8 Martie).
Intervine Detașamentul Baia Mare cu 4 echipaje de stingere, o autoscară și un echipaj de prim ajutor SMURD. Din primele informații arde acoperișul pe o suprafață de circa 250-300 metri pătrați.
Incendiul a fost localizat. Se lucrează la lichidare, anunță ISU Maramureș.















