Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 5 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 5 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 7 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 7 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 8 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 10 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 11 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 12 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 12 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 12 ore în urmă
În 27 decembrie 2022: Tradițiile și artiști cu colinda autentică au făcut sărbătoarea frumoasă, la Marmația, arhaicele obiceiuri aducând încântare!
În 27 decembrie 2022: Tradițiile și artiști cu colinda autentică au făcut sărbătoarea frumoasă, la Marmația, arhaicele obiceiuri aducând încântare!
Anual ziua de 27 decembrie este specială pentru maramureșeni, întrucât are loc Festivalul Marmația din al doilea municipiu al județului, cel mai longeviv eveniment de acest profil din țară.
Cea de-a 54-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă Marmația a debutat marți, 27 decembrie la ora 12:00 cu alaiul grupurilor de colindători, spre încântarea publicului sighetean, maramureșan, dar și a turiștilor sosiți în număr mare la Sighetu Marmației pentru a se bucura de un eveniment devenit simbol al tradițiilor românești din preajma sărbătorilor de iarnă.
Au adus momente frumoase, de neuitat, maramureșenilor grupurile colindătorilor din mai multe localități din județ, dar și din țară, și chiar din Ucraina. Acestea sunt: Clubul copiilor Sighetu Marmaţiei, colindătorilor din Bratca – Bihor, Verhovina – Ucraina, Onceşti – Maramureş, Suciu de Sus – Maramureș, Cepleniţa – Iaşi, Moisei – Maramureș, Valea Viilor – Sibiu, Groşii Țibleşului – Maramureș, Petrova- Maramureș, Săliştea de Sus- Maramureș, Vatra Moldoviţei – Suceava, Săpânţa – Maramureș, Târgu Jiu – Gorj, Ansamblul Folcloric „Flori de Maramureş”, Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei, Tattoo de Maramureş.
Începând cu ora 16:00, publicul a avut parte de poveștile străvechi de folclor autentic pe care oaspeții noștri le-au pus în scenă. Invitatul special al festivalului a fost Aurel Tămaș (foto atașat). „S-a încheiat o zi plină de sunet și culoare, de tradiții autentice prezentate exemplar de frumoșii nostri oaspeți, de colinde, zâmbete sincere și vesele. Ne-am luat rămas bun cu promisiunea că anul ce vine ne va aduce din nou împreună, aici în inima Maramureșului istoric, pentru că Sighetul are misiunea de a găzdui și duce mai departe un Festival ce pune în valoare de 54 de ani identitatea poporului român. Sperăm că am reușit să aducem tuturor o rază de lumină și de speranță în aceste vremuri complicate. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc Sărbători frumoase și un An Nou Fericit!”, arată primarul Vasile Moldovan. Festivalul de datini se încheie miercuri 28 decembrie cu Sesiunea de comunicări științifice pe tema datinilor și obiceiurilor de iarnă.
C.Ț.
Citește și





















