Gala Regională „România Ești Tu”, organizată în Maramureș, un succes. Cine sunt maramureșenii premiați - 3 ore în urmă
Urs semnalat în zona lacului Bodi din Ferneziu - 4 ore în urmă
David Popovici este Regele Europei - 5 ore în urmă
Seceta afectează alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. Unde se furnizează apa după program - 8 ore în urmă
Restricții de circulație pe mai multe artere din Baia Mare. Zonele afectate și perioadele anunțate - 9 ore în urmă
„Viață Independentă și Competențe Digitale”: Un nou proiect dedicat persoanelor cu nevoi speciale lansat de Asociația Esperando Baia Mare - 9 ore în urmă
Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 10 ore în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 10 ore în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 10 ore în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 11 ore în urmă
Strigător la cer: Doi soți din Cicârlău sunt acuzați de pornografie infantilă. Și-ar fi abuzat propria fiică în vârstă de șase ani și alte trei fetițe
Un caz înfiorător a ieșit la iveală zilele acestea, în Maramureș. Doi soți din Cicârlău sunt acuzați că și-ar fi abuzat propria fiică în vârstă de șase ani, dar și alte trei minore, ale unor prieteni de familie.
Soții Pomian ar fi muncit în Marea Britanie o bună bucată de timp, spun sursele noastre, iar apoi s-au întors, pe rând, maramureșeanca, în urmă cu câțiva ani, iar anul trecut, și soțul ei. Se vorbește că ar fi abuzat minore și s-ar fi ocupat cu pornografie infantilă. Nu se știe, momentan, la nivel oficial, de când s-ar fi îndeletnicit cu ilegalități odioase, se vehiculează că de acum trei-patru ani.
Sursele noastre (momentan nu vorbim despre informații oficiale, întrucât ancheta este în curs, astfel că nu am primit puncte de vedere oficiale) menționează despre faptul că cei doi soți și-ar fi abuzat propria fetiță, dar și alte trei fete minore, ale unor prieteni de familie. Le-ar fi dezbrăcat și fotografiat. Una dintre victime, mai mare decât celelalte, aflată la vârsta adolescenței, ar fi fost cea care a scos totul la iveală, sătulă de abuzuri, spunând coșmarul prin care trece părinților ei. Pe fir au intrat și reprezentanții DGASPC Maramureș, care au evaluat situația minorelor.
Cei doi suspecți se află în arest preventiv în prezent, ancheta fiind coordonată de DIICOT. Însă, culmea culmii este faptul că, recent, mai exact zilele trecute, cei doi au solicitat, să scape de arestul preventiv, solicitând fie arest la domiciliu, fie (atenție!) control judiciar. Nu li s-a permis! Instanța a spus „pas” solicitării lor. „Inch.pen. nr. 113/CP/18.05.2021-În temeiul art. 348 raportat la art. 207 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.O.M. şi P.V.M,măsură pe care o menţine pentru următoarele 30 de zile. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu formulată de inculpaţi, prin apărătorul ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 18 mai 2021”, se arată în soluția pe scurt. Vom reveni cu detalii!
DirectMM.ro















