Ne aflăm deja, din punct de vedere liturgic, în duminica a IV-a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, pășind treptat către slăvitul praznic al Învierii Domnului.
Sfântul Ioan ne-a lăsat operă incomensurabilă, alcătuită la sfârșitul vieții sale la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait și se intitulează „Scara dumnezeiescului urcuș”, alcăuită din 30 de „trepte” (capitole) regăsindu-se în capitolul al IX-lea din Filocalia românească.
Nu putem urca pe o scară a valorilor desăvârșite dacă nu parcurgem toți pașii necesari în acest sens, adică treaptă cu treaptă, virtute cu virtute, de la retragere și nepătimire și până la credință, nădejde şi dragoste, ca amplitudini ale cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti.
Pe de altă parte, exportând-ne în zilele noastre, observăm faptul că multe dintre virtuți pot fi greu de dobândit. Totuși, ca o analogie cu „Scara” Sfântului Ioan, stăruința, perseverența, munca cinstită, credința și rugăciunea pot fi trepte ale unei scări care poate atinge cerul. Indiferent dacă este greu sau ușor, trebuie să continuăm ca să urcăm mai departe chiar parcă uneori ni se termină „scara”.
Care poate fi totuși concluzia? Ca să ajungem la Dumnezeu nu avem nevoie neapărat de o scară, ci de multă credință. Să nu fim puțin credincioși sau căldicei, ci să spunem lucrurilor pe nume. Așa ne învață și Mântuitorul Iisus Hristos.
Pentru a urca spre Dumnezeu trebuie să ne coborâm mai întâi pe noi, de acolo de „sus” și apoi să privim din interiorul nostru spre exterior, la cei din jur. Iar când simțim că ne lipsește o „treaptă” să încercăm să o punem la loc, pentru ca scara noastră duhovnicescă să fie completă!
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
