A avut loc şedinţa anuală a Casei de Ajutor Reciproc a preoţilor şi personalului neclerical din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a prezidat joi, 18 februarie, şedinţa anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a preoţilor şi personalului neclerical din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.
Evenimentul a avut loc în incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Municipiul din Baia Mare, prin respectarea normelor de distanțare socială și protecție sanitară privind răspândirea COVID-19.
La şedinţă au participat reprezentanţi ai celor 8 protoierii, precum şi Permanenţa Centrului Eparhial. Darea de seamă pe anul trecut a fost prezentată de președintele Casei de Ajutor Reciproc, Pr. Mihai Tira, care a detaliat activitatea din anul trecut.
A fost citit raportul comisiei de cenzori şi aprobată darea de seamă, dar şi nivelul cuantumurilor de ajutorare pentru decursul acestui an calendaristic. Cu acest prilej, ierarhul a transmis salutul și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, apoi a mulţumit celor care administrează această instituţie de întrajutorare, pentru faptul că activitatea de anul trecut a decurs cu bune rezultate, în conformitate cu atribuţiile care le revin administratorilor, prin respectarea legislației în vigoare, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-online.















1 Comentariu în această postare
Misu
Casa de ajutor reciproc?Sunt săraci lipiți toți?