Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 18 minute în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 1 oră în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- srtuctura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 2 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 2 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 3 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XV) - 3 ore în urmă
Rezultate extraordinare pentru sportivele CS Gloria Baia Mare la Campionatul Național de Culturism și Fitness de la Sibiu - 4 ore în urmă
Daruri și surprize pentru copiii din Fărcașa cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului - 5 ore în urmă
Medalii pentru majoretele Colegiului Național „Gheorghe Șincai” la concursul organizat la Seini - 5 ore în urmă
Weekend cu fotbal din ligile 4 și 5 - 5 ore în urmă
Ministrul Sănătății: „Suntem într-un trend ascendent, dar cu progresie lentă; focare precum Suceava tind să se stingă”
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, duminică, faptul că în acest moment România se află pe un trend ascendent în privinţa infectărilor cu noul coronavirus, dar „cu o progresie lentă”, precizând că focare precum Suceava „tind să se stingă”, potrivit Agerpres.
„Suntem în scenariul 4 în care gândim că tot ce se prezintă în unităţile de primire-urgenţă sunt suspecţi de infecţie COVID. Ţin să precizez că în ultima perioadă am avut o prezentare mai scăzută la aceste unităţi. Suntem pe un trend ascendent, dar totuşi cu o progresie lentă. Atâta timp cât menţinem această izolare, avem şi posibilitatea să putem evalua clar şi aceste ultime creşteri (…) care se manifestă în acest moment. (…) Avem şi nişte focare, cum este Suceava, care tind să se stingă. Dacă la începutul săptămânii trecute aveam 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut doar 20 de cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru.
El a subliniat că izolarea la domiciliu a permis „consumarea bolii” în focare mici, în interiorul familiilor.
„A permis în acelaşi timp să nu mai avem o transmitere locală, accelerată în comunităţi neavând acele grupări populaţionale, neavând acele manifestări. Vorbeam de un vârf în jur de 10 – 12.000 de cazuri, acest vârf este ţinut în frâu şi de limitarea transmiterii intra-comunitare. Avem şi am impus de la început (…) o incubaţie de 14 zile. Avem o perioadă de creştere progresivă, nu exponenţială, dar creşterea progresivă noi sperăm să se poată opri în 7 – 10 zile ca să avem un platou, iar după acest platou să putem avea o coborâre lentă a numărului de cazuri noi. Nerespectarea acestei izolări poate creşte acel număr de cazuri. Putem merge şi în 15.000, poate şi mai mult, dar după cum am observat zilele acestea, sper că acest trend să rămână cel pe care îl ştim în acest moment şi să nu avem o creştere bruscă”, a spus ministrul Sănătăţii.
De asemenea, el a mulţumit populaţiei pentru că a înţeles că e important să respecte regulile de distanţare socială în perioada Paştelui. „Mulţumesc populaţiei care a înţeles mesajul şi să aibă răbdare încă 7-10 zile. E un moment greu, dar ne trebuie credinţă şi speranţa ca următoarele sărbători să le petrecem împreună”, a spus ministrul Tătaru.















