Era beat și s-a răsturnat cu mașina pe un câmp
Duminică, 12 aprilie, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe DN 18B, pe sensul de mers dinspre Suciu de Sus către Baia Mare. Un bărbat de 51 de ani, din Suciu de Sus, care se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe plafon pe câmpul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare. Acesta avea 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Se fac cercetări pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













