Share
Grefierii protestează fiindcă li s-au abrogat pensiile ocupaționale (GALERIE FOTO și VIDEO)

Grefierii protestează fiindcă li s-au abrogat pensiile ocupaționale (GALERIE FOTO și VIDEO)

La solicitarea  – și în reprezentarea –  a peste 6000 de membri de sindicat, personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari,  grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT, care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție, sindicatele și-au exprimat  poziția referitoare la eliminarea pensiilor de serviciu, cunoscute mai mult sub numele de pensii ocupaționale.

”În ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.

Cu toate că Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019.

În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare; în raport de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale; față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție, reprezentând ”motorul” fiecărei instanțe și fiecărui parchet, informăm public  că sistemul judiciar urmează să fie blocat, dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri).

Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze ca primă acțiune de protest, miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată. Aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete”.

 

 

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu