logo
  • Start
  • Comunitate
    • „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți
      7 ore în urmă

      „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți

    • Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat
      8 ore în urmă

      Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat

    • Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai
      10 ore în urmă

      Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai

    • DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației
      11 ore în urmă

      DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației

  • Editorial
    • Un soi de deja vu la FRF: Burleanu, pe cale să mai obțină un mandat de președinte
      8 martie 2026

      Un soi de deja vu la FRF: Burleanu, pe cale să mai obțină un mandat de președinte

    • Cu ce ne-am ales din anul politic 2025
      31 decembrie 2025

      Cu ce ne-am ales din anul politic 2025

    • Panglici, discursuri și amnezia politicienilor
      14 septembrie 2025

      Panglici, discursuri și amnezia politicienilor

    • Editorialul de sâmbătă: I SE SPUNEA «MONȘERUL» (I)
      5 iulie 2025

      Editorialul de sâmbătă: I SE SPUNEA «MONȘERUL» (I)

  • Cultura
    • Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice
      12 ore în urmă

      Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice

    • 4 mai, Ziua internațională a pompierilor
      în urmă

      4 mai, Ziua internațională a pompierilor

    • 4 mai 1950, s-a născut Anghel „Puiu” Iordănescu
      în urmă

      4 mai 1950, s-a născut Anghel „Puiu” Iordănescu

    • 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei
      2 zile în urmă

      3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei

  • Economie
    • Propunere legislativă pentru desființarea agenției care sprijină exporturile românești
      30 aprilie 2026

      Propunere legislativă pentru desființarea agenției care sprijină exporturile românești

    • Veste bună pentru prosumatorii maramureșeni: trei avantaje care se simt direct în facturi
      30 aprilie 2026

      Veste bună pentru prosumatorii maramureșeni: trei avantaje care se simt direct în facturi

    • Refuzi un job, pierzi ajutorul: modelul dur impus de Germania și diferența față de România
      29 aprilie 2026

      Refuzi un job, pierzi ajutorul: modelul dur impus de Germania și diferența față de România

    • Ucraina testează lansări din aer pentru sateliți
      23 aprilie 2026

      Ucraina testează lansări din aer pentru sateliți

  • Sanatate
    • Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Și când nu mai poți, mai poți un pic – mai ia o pauză. Nu ești un algoritm”
      1 mai 2026

      Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Și când nu mai poți, mai poți un pic – mai ia o pauză. Nu ești un algoritm”

    • Reușită notabilă pentru Ambulanța Maramureș
      29 aprilie 2026

      Reușită notabilă pentru Ambulanța Maramureș

    • Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Vina de mamă” – de la introiecție la auto-compasiune. Povara invizibilă a maternității
      24 aprilie 2026

      Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Vina de mamă” – de la introiecție la auto-compasiune. Povara invizibilă a maternității

    • Spitalul Județean devine spital clinic de urgență
      24 aprilie 2026

      Spitalul Județean devine spital clinic de urgență

  • Sport
    • Etapă fără surprize în Liga 5
      8 ore în urmă

      Etapă fără surprize în Liga 5

    • Rareș Cojoc și Andreea Matei, campioni europeni la dans standard
      16 ore în urmă

      Rareș Cojoc și Andreea Matei, campioni europeni la dans standard

    • Juniorii 2 de la AH Minaur, locul 3 în grupă la turneul semifinal
      17 ore în urmă

      Juniorii 2 de la AH Minaur, locul 3 în grupă la turneul semifinal

    • Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta
      1 zi în urmă

      Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta

  • Special
    • Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT
      9 ore în urmă

      Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT

    • Echipajul Artemis II, recuperat în siguranță după amerizarea capsulei Orion
      11 aprilie 2026

      Echipajul Artemis II, recuperat în siguranță după amerizarea capsulei Orion

    • Peste câteva ore, astronauții misiunii Artemis II vor reveni pe Pământ
      10 aprilie 2026

      Peste câteva ore, astronauții misiunii Artemis II vor reveni pe Pământ

    • Ștefania Man din Târgu Lăpuș, premiată la primăria orașului pentru performanțele obținute la campionatele de schi adaptat
      4 aprilie 2026

      Ștefania Man din Târgu Lăpuș, premiată la primăria orașului pentru performanțele obținute la campionatele de schi adaptat

  • Politic
    • Provocare surpriză pentru Kelemen Hunor și UDMR
      1 mai 2026

      Provocare surpriză pentru Kelemen Hunor și UDMR

    • Un nou proiect politic: Partidul ISSUS
      1 mai 2026

      Un nou proiect politic: Partidul ISSUS

    • Dan Mihalache, fost deputat de Maramureș, își încheie activitatea de ambasador
      29 aprilie 2026

      Dan Mihalache, fost deputat de Maramureș, își încheie activitatea de ambasador

    • Parlamentul European a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă
      28 aprilie 2026

      Parlamentul European a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

  • Life
    • NASA se pregătește de lansarea istorică: Artemis II zboară spre Lună peste 3 zile
      29 martie 2026

      NASA se pregătește de lansarea istorică: Artemis II zboară spre Lună peste 3 zile

    • ZYA, artista din Baia Mare, s-a calificat în semifinala Eurovision 2026
      9 februarie 2026

      ZYA, artista din Baia Mare, s-a calificat în semifinala Eurovision 2026

    • Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani
      25 iulie 2025

      Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani

    • De 1 mai, obligatoriu mici și bere
      1 mai 2025

      De 1 mai, obligatoriu mici și bere

Breaking

  • „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 7 ore în urmă

  • Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 8 ore în urmă

  • Etapă fără surprize în Liga 5 - 8 ore în urmă

  • Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT - 9 ore în urmă

  • Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai - 10 ore în urmă

  • DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației - 11 ore în urmă

  • 42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 12 ore în urmă

  • Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice - 12 ore în urmă

  • DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition - 12 ore în urmă

  • Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa - 13 ore în urmă

10 Ultimele Știri
  • „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți
    7 ore în urmă
    Comunitate
    „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți
  • Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat
    8 ore în urmă
    112
    Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat
  • Etapă fără surprize în Liga 5
    8 ore în urmă
    Sport
    Etapă fără surprize în Liga 5
  • Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT
    9 ore în urmă
    Special
    Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT
  • Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai
    10 ore în urmă
    Comunitate
    Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai
  • DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației
    11 ore în urmă
    Comunitate
    DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației
  • 42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet
    12 ore în urmă
    112
    42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet
  • Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice
    12 ore în urmă
    Cultura
    Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice
  • DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition
    12 ore în urmă
    Tineret
    DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition
  • Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa
    13 ore în urmă
    Agenda
    Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa

Tag: maramures tv romania

Ești aici: Home / maramures tv romania
Distincție: Maramureș TV, premiat de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului cu Ordinul și Medalia Omagiale „Preot Nicolae Gherman” (VIDEO ȘI FOTO)
3 ianuarie 2021
Permalink
Comunitate

Distincție: Maramureș TV, premiat de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului cu Ordinul și Medalia Omagiale „Preot Nicolae Gherman” (VIDEO ȘI FOTO)

Clipe încărcate de emoție astăzi, în prima duminică a anului 2021, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta…

Mai mult →

  • Recente
  • Comentarii
  • „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți
    7 ore în urmă

    „Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți

  • Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat
    8 ore în urmă

    Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat

  • Etapă fără surprize în Liga 5
    8 ore în urmă

    Etapă fără surprize în Liga 5

  • Daniel în Vi se spune că se vinde Hidroelectrica, dar nu vi se spune cum
    ianuarie 3 2021
  • fani în Vi se spune că se vinde Hidroelectrica, dar nu vi se spune cum
    ianuarie 3 2021
  • Cristela în Ce amendă îți aduce brădulețul odorizant pus la oglinda retrovizoare a masinii
    ianuarie 3 2021






Urmareste-ne pe Facebook
Newsletter

Înscrie-te la Newsletter pentru a fi la curent cu ultimele stiri direct pe email.

  • Start
  • Termeni si conditii
  • Politică de confidențialitate
  • Despre Anunturi Direct
  • Despre Anuntul Oficial
  • Publicitate
  • Comunicate de presa
  • Trimite o stire
  • Contact

Categorii +

  • Agenda
  • Editorial
  • Super
  • Licitatii
  • Anuntul oficial
  • Externe

Newsletter

Inscrie-te cu adresa de email pentru a primi noutatile pe email.

Back to top
Copyright @ 2020 directmm.ro