Ansamblul Folcloric „Mara” – tradiție românească celebrată în Danemarca - 26 minute în urmă
Festivalul Pegas Winter desfășurat la Cluj-Napoca a adus rezultate binemeritate pentru Academia de Șah Maramureș - 1 oră în urmă
Horațiu Potra a leșinat astăzi în sala de judecată - 1 oră în urmă
Performanță remarcabilă pentru Academia de Șah Maramureș: Sara Șunea a obținut locul 7 în clasamentul general la Campionatul Național pentru Senioare de la Timișoara - 2 ore în urmă
Pricesne și emoție la Inău: Concert de suflet organizat în 8 martie - 2 ore în urmă
Cercetări într-un caz de amenințare și lipsire de libertate în care e implicată o angajată a IPJ Maramureș - 3 ore în urmă
Mai multe universități din România au decis să dubleze taxele de școlarizare - 3 ore în urmă
Jandarmi montani alături de elevi la plimbare cu Mocănița - 3 ore în urmă
Distincția Control Award pentru echipa de robotică Tech-X, de la Colegiul „Dragoș Vodă”, și calificare la etapa națională - 3 ore în urmă
S-a emis Cod galben hidrologic în arealul Someș-Tisa - 4 ore în urmă
Performanță remarcabilă pentru Academia de Șah Maramureș: Sara Șunea a obținut locul 7 în clasamentul general la Campionatul Național pentru Senioare de la Timișoara
Academia de Șah Maramureș se mândrește cu performanța remarcabilă a tinerei Sara Șunea, prima junioară sub 20 de ani care a obținut locul 7 în clasamentul general în cadrul Campionatului Național pentru Senioare, desfășurat în perioada 14-22 februarie, la Timișoara.
Competiția a reunit șahiste valoroase, 22 dintre acestea fiind deținătoare de categorii internaționale. Sara Șunea a avut astfel oportunitatea de a întâlni maestre renumite ale șahului, sportive obișnuite cu podiumul național și componente de-a lungul anilor ale echipei tricolore.
La doar 14 ani, Sara a avut o prestație admirabilă. Aceasta a acumulat 6 puncte și a ocupat locul 7, la egalitate cu locul 3, în clasamentul general, dovedind un grad înalt de pregătire și gestionare a timpului.
Victoriile cu Alessia Ciolacu (campioana României în 2021 și 2022) și Angela Dragomirescu (campioană în 2005, dar și medaliată în 2025), survenite în urma unor partide foarte echilibrate și decise de Sara printr-o lovitură tactică, dovedesc un nivel de maturitate șahistă ridicat.
În ceea ce privește formarea și ascensiunea Sarei în sportul minții, o contribuție importantă a avut antrenorul Cătălin Ardelean, care prin muncă, implicare și profesionalism a îndrumat-o în parcursul său.
Un rol important au jucat, de asemenea, antrenorul Szabo Gergely, contribuind la formarea unui cadru solid de performanță, respectiv David Ilonczai, ale cărui sesiuni de pregătire și schimburi de idei au adus un plus de profunzime și consistență jocului Sarei.
Nu în ultimul rând, cu sprijinul Federației Române de Șah, Sara a avut oportunitatea de a se antrena alături de R. B. Ramesh și Dieter Nisipeanu, maeștri ai șahului de renume internațional.
După această reușită, pentru Sara urmează o nouă provocare, și anume Festivalul Internațional de Șah de la Praga, Cehia, un eveniment major în șahul mondial în cadrul căruia va participa la grupa Open, alături de alți 375 de șahiști din 51 de țări.


Larisa Viragh















