”Zimbrii”, meci amânat cu ”U” ELBI Cluj în Cupa României
Partida din etapa a 4-a a Cupei României dintre CSM Știința Baia Mare și ”U” ELBI Cluj, care trebuia să se dispute în 4 octombrie, pe Arena Zimbrilor, a fost amânată. Meciul va avea loc în 17 octombrie, de la ora 12:00. Jocul a fost reprogramat din cauza numeroaselor accidentări din lotul clujean, anunță CSM Știința pe pagina sa de Facebook.
După primele trei etape din Cupa României, ”zimbrii” sunt pe locul 3 în clasament, având două înfrângeri (cu Steaua și Dinamo) și o victorie (cu Rapid).
Ultima etapă din faza regulată a competiției va avea loc pe 1 noiembrie, când CSM Știința Baia Mare va juca la SCM USV Timișoara.
Sursa foto: CSM Știința Baia Mare














