Investiție în siguranța comunității: Baia Sprie atrage fonduri europene alături de parteneri din Ucraina pentru creșterea rezilienței în fața schimbărilor climatice - 3 ore în urmă
Mari vedete ale fotbalului care au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026 - 3 ore în urmă
„O zi memorabilă”, spune scriitorul Mircea Cărtărescu - 5 ore în urmă
Incursiune în tainele arhitecturii istorice la Muzeul de Istorie și Arheologie din Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
Autoritățile din Maramureș și organizațiile sociale au marcat Ziua Mondială a Refugiatului - 7 ore în urmă
Întâlnire cu autoarea Andreea Ionescu-Berechet la Cărturești Baia Mare - 8 ore în urmă
Din pasiune spre o mică afacere: Povestea Andreei Dunca din Fărcașa și creșterea găinilor de rasă - 8 ore în urmă
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în Baia Mare - 8 ore în urmă
Clubul de dans sportiv „Shall We Dance” Baia Mare a încheiat sezonul competițional cu succes: Perechea Luca Aluaș-Hannah Gomboș a urcat pe podiumul internațional, în Austria - 8 ore în urmă
„Hai la roate că se poate”: Serbare câmpenească organizată la Preluca Nouă - 8 ore în urmă
Simona Halep își încheie cariera legendară
O carieră strălucitoare ajunge la final, dar moștenirea sa va rămâne veșnic vie. Simona Halep, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis ale ultimelor decenii, și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist după ultimul său meci disputat în România, la Cluj-Napoca.
De două ori câștigătoare de Grand Slam, fost lider mondial și un simbol al perseverenței, Halep a luptat până la capăt, a ridicat steagul României pe cele mai mari arene ale lumii și a redefinit standardele în sportul românesc.
„Sunt împăcată, știu că nu am greșit cu nimic față de tenis. Sunt epuizată emoțional, dar nu am regrete. Am înțeles că acesta este momentul potrivit”, a declarat Halep în conferința de presă de la Cluj.
Anunțul său a făcut înconjurul lumii, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Oficialii Roland Garros i-au adus un omagiu, reamintind triumful său istoric din 2018: „Campioana noastră, Simona Halep, îți dorim tot ce e mai bun în următorul capitol al vieții tale!”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu și-a exprimat profunda admirație pentru sportiva care i-a marcat cariera de comentator: „Pentru mine, înseamnă o retragere din comentariul de tenis. Simona a fost inspirația articolelor mele, fără ea îmi va fi greu să continui.”
Presa internațională i-a dedicat pagini întregi, numind-o „o forță a naturii” și „o jucătoare care a schimbat istoria tenisului”.
Fetița din Constanța, care visa cu racheta în mână, a devenit una dintre cele mai respectate sportive ale lumii. Astăzi, tenisul se desparte de una dintre cele mai mari campioane ale sale, dar povestea Simonei Halep va dăinui pentru totdeauna. Mulțumim, Simona!
Vasile Petrovan















