Puteau mai mult „tricolorii” în grupa preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026? Avem o națională atât de politicoasă încât să se lase bătută de două ori de Bosnia? Avem jucători atât de nepricepuți încât să rateze încă o calificare la Cupa Mondială? Întrebări care pot părea cumva retorice. Răspunsurile, deloc retorice, și le poate da, în felul lui, fiecare fan al naționalei.
Greu la baraj
Naționala a învins aseară cu 7-1 San Marino în ultimul meci din grupele preliminariilor CM 2026. O victorie mai cu seamă pentru public, căruia naționala i-a rămas datoare. „Tricolorii” s-au clasat pe locul 3, unul dezamăgitor, atâta vreme cât speram măcar la poziția a doua din clasament, care să ducă la barajul de calificare pentru Cupa Mondială de anul viitor. La baraj suntem, e adevărat, numai că mergem acolo pe cărarea croită grație rezultatelor din Liga Națiunilor, ceea ce înseamnă urna a patra pentru România la tragerea la sorți și, implicit, adversari mai puternici decât cei pe care îi puteam întâlni dacă terminam pe locul 2 în grupa din preliminarii.
Bosnia, călcâiul lui Ahile pentru România
Am avut o grupă cu adversari care nu erau de speriat. Naționala cea mai bine cotată din grupa României, Austria – tot respectul pentru ea, întrucât s-a calificat direct la Cupa Mondială -, nu e, totuși, de calibrul Germaniei, al Franței, al Spaniei, al Angliei. În dulcele stil clasic, noi ne-am împiedicat însă de Bosnia-Herțegovina, care ne-a bătut în ambele meciuri din aceste preliminarii. Cu noroc, cu greșeli de arbitraj, nu mai contează. Dacă aveau mentalitate de învingători, „tricolorii” ar fi trebuit să treacă fluierând pe lângă bosniaci, să-i lase cu speranțele-n tolbă. Așa însă am rămas noi cu senzația aguridă a unui loc 3.
„Il Luce”, un selecționer aproape mereu iritat
Naționala a dezamăgit în această campanie de calificare. Nu e nicidecum pentru prima oară, întrucât la o participare la Cupa Mondială tânjim de la 1998 încoace, însă fără folos. Tot sperăm în calificări, dar ne alegem doar cu eșecuri. Dezamăgitoare sunt și reacțiile din ultima vreme ale selecționerului Mircea Lucescu, „Il Luce”, cum i se mai zicea în termeni de alint fotbalistic. Un om mereu iritat, care se zburlește la orice întrebare a unui gazetar. Jos pălăria pentru cariera de antrenor a lui nea Mircea, atâta doar că ar trebui să țină seama și de faptul că jurnaliștii pun întrebări ale căror răspunsuri trebuie să meargă către publicul larg, nicidecum să fie duse acasă de către ziariști. Lucescu însă parcă vede în orice întrebare de presă o tentativă de a i se submina autoritatea. Ceea ce nu este defel în regulă. Un selecționer al echipei naționale, indiferent ce nume poartă, trebuie să aibă respectul cuvenit față de suporteri, cărora le transmite mesaje prin jurnaliști, nu prin vreo goarnă, suindu-se pe vreun deal. Poate că, dincolo de vârstă, cu toții mai avem de învățat câte ceva. În fotbal sau în general, în viață. Hai România!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: FRF/ Răzvan Păsărică – Sport Pictures
