Share
Naționala – două meciuri, două înfrângeri la Campionatul European

Naționala – două meciuri, două înfrângeri la Campionatul European

Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă la scor, aseară, de Danemarca, 39-24 (22-17), în a doua sa partidă din grupa B de la Campionatul European, competiție care se desfășoară în Norvegia, Danemarca și Suedia. Era de așteptat ca „tricolorii” să aibă o misiune complicată în fața danezilor, care sunt campioni mondiali și olimpici.

Prima repriză a fost cum a fost, la o diferență rezonabilă, însă în cea de a doua Danemarca a apăsat pe accelerație și a încheiat meciul la o diferență consistentă de goluri. Doi jucători de la CS Minaur și-au trecut numele pe lista marcatorilor României: Robert Nagy – 4 goluri și Tudor Botea – un gol.

A fost cea de-a doua înfrângere a „tricolorilor” în grupa de la Campionatul European, după cea suferită în fața Portugaliei, 34-40. În cealaltă partidă din grupă, Macedonia de Nord și Portugalia au terminat la egalitate, 19-19.

România va juca ultimul meci din grupa B cu Macedonia de Nord, mâine, de la ora 19:00. (T.S.)

Sursa foto: FRH


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu