Share
Minaur este la a treia victorie consecutivă în Liga Florilor

Minaur este la a treia victorie consecutivă în Liga Florilor

Sâmbătă după amiază, sala sporturilor “Dunărea” din Galați a găzduit partida dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 16-a din Liga Florilor MOL. Băimărencele s-au impus la cinci goluri diferență, conducând jocul de la început la sfârșit, așa cum ne și imaginam înainte. Sigur, gazdele s-au bătut pentru fiecare minge, au încercat să scoată ceva din acest meci, însă valoarea echipei noastre este superioară, potrivit csminaur.ro.

Nu sunt prea multe de spus despre acest joc, deoarece Minaur a preluat inițiativa încă din start și s-a distanțat foarte repede: 1-3 (6), 3-6 (11), 4-11 (20). Mai apoi, băimărencele au păstrat un ecart liniștitor până la finalul meciului, iar antrenorii echipei noastre au folosit toate jucătoarele trecute în raportul de joc. Trei puncte care ne țin la jumătatea clasamentului, într-o zonă lipsită de griji. Urmează derby-ul cu Gloria Bistrița, o echipă care se mișcă foarte bine în acest sezon.

CSM Galați – CS Minaur Baia Mare: 20-25 (9-15)

  • Sala sporturilor “Dunărea” din Galați
  • Arbitri: Bogdan Ciobea (Pitești) – Adrian Nacu (Târgu Mureș). Observator: Vlad Ionescu (București)
  • Aruncări de la 7m: 7-2 (transformate: 5-1; au ratat: Eiler 2 / Tănasie). Minute de eliminare: 2-12 (Manolachi / Mițicuș 2, Cavlovic, Popa, Kerekes, Popescu)
  • CSM Galați: Alexansdra Prodan (8 intervenții), Nicoleta Petre, Bianca Aron – Iulia Eiler 6 (3 din 7m), Ana Maria Lopătaru 3, Daniela Corban 3, Cristina Andriță 2, Mădălina Bichir 2, Iasmina Ichim 2, Mădălina Manolachi 2 (din 7m), Andreea Merlă, Andreea Taivan, Mădălina Mureș, Ivana Durovici, Katarina Mancic, Andreea Sandu. Antrenor: Valeriu Costea
  • CS Minaur: Cristina Enache (3 intervenții, a apărat și un 7m), AMra Pandzic (5 intervenții), Ioana Ugran – Ana Maria Tănasie 5 (unul din 7m), Magda Cazanga 4, Dijana Ujkic 3, Oana Borș 3, Andreea Popa 3, Luciana Popescu 3, Itana Cavlovic 2, Eva Kerekes 1, Talita Alves Carneiro 1, Aleksandra Vukajlovic, Raluca Tudor, Andreea Țîrle, Anca Mițicuș. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu și Daniel Apostu

Etapa 16

  • CSM Galați – CS Minaur Baia Mare: 20-25
  • Dacia Mioveni – HC Zalău (duminică, 12 februarie, 11.00)
  • Gloria Bistrița – SCM Universitatea Craiova (duminică, 17.00)
  • SCM Gloria Buzău – CSM Târgu Jiu (duminică, 18.00)
  • CSM Slatina – Rapid București (miercuri, 15 februarie)
  • HC Dunărea Brăila – SCM Râmnicu Vâlcea (miercuri, 17.30, Pro Arena)
  • CSM București – Măgura Cisnădie (joi, 16 februarie, 17.30, Pro Arena)

Clasament

  1. CSM București – 43p (493-386) – 15
  2. Gloria Bistrița – 37p (461-397) – 15
  3. Rapid București – 34p (491-420) – 15
  4. SCM Rm. Vâlcea – 32p (487-440) – 15
  5. Gloria Buzău – 31p (430-400) – 15
  6. Dunărea Brăila – 28p (418-387) – 15
  7. Minaur Baia Mare – 24p (432-442) – 16
  8. SCM Craiova – 22p (401-422) – 15
  9. CSM Tg. Jiu – 18p (374-385) – 15
  10. Măgura Cisnădie – 16p (421-441) – 15
  11. Dacia Mioveni – 10p (405-445) – 15
  12. HC Zalău – 10p (370-430) – 15
  13. CSM Slatina – 6p (329-391) – 15
  14. CSM Galați – 1p (361-487) – 16

Etapa 17. Duminică, 19 februarie: Măgura – Gloria Buzău; Craiova – Dunărea; CS Minaur – Gloria Bistrița; CSM Galați – CSM Slatina. Sâmbătă, 25 februarie Zalău – CSM București (11.00). Duminică, 26 februarie: CSM Tg. Jiu – Rapid; Rm. Vâlcea – Mioveni.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu