Meci greu, dar cu victorie pentru CS Minaur
Un meci greu, dar până la urmă câștigat de fetele de la Minaur în fața celor de la CSM Slatina, cu 31-29. La pauză conduceau oltencele cu 20-17 în partida disputată ieri în Sala polivalentă ”Lascăr Pană”. A fost un meci din etapa a 9-a a Ligii Florilor.
Dacă în prima repriză băimărencele nu au excelat în joc, în cea de-a doua parte a meciului și-au revenit și au punctat când a trebuit, obținând o victorie importantă. Au rămas pe locul 8 în clasament, însă sunt la egalitate de puncte, 10, cu alte patru echipe, de pe pozițiile 4-7, în ordine: SCM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila, CSM Slatina și Rapid București
- CS Minaur Baia Mare: Dumanska (7/32 intervenții, a apărat o aruncare de la 7m), Tocaciu (0/4) – Quintino Ribeiro 7/11, Papp 5/5, Woller 4/5 (2 din 7m), Galinska 4/6, Lundback 3/7, Gomes Da Costa 2/2, Ilyina 2/3, Ianăși 1/1, Spugnini Santome 1/1, Mițicuș 1/2, Romaniuc 1/3, Avădanei, Naumenko, Lăcusteanu. Antrenori: Joao Alexandre Ferreira Florencio, Alexandru Sabou, Daniel Apostu.
Celelalte rezultate ale etapei a 9-a:
- HC Zalău – Rapid București 23-33
- CSM Târgu Jiu – Dunărea Brăila 22-34
- CSM Corona Brașov – SCMU Craiova 32-22
- CSM Galați – CSM București 24-41
- Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea 35-33
Sursa foto: CS Minaur












