1926–2026. O sută de ani de la inaugurarea Muzeului Etnografic al Maramureșului la Sighet - 2 ore în urmă
Băimăreanca Laura Pop, Campioană Națională la Natural Bodybuilding - 2 ore în urmă
Spitalul de Recuperare Borșa face angajări. 15 posturi pentru asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată - 4 ore în urmă
Maramureșeanul Janos Kiss a ajuns la Mamaia cu bicicleta: 1.000 de kilometri, 11 zile și o misiune pentru copiii cu autism - 4 ore în urmă
Baia Mare, 7 septembrie 1940. O zi care a schimbat orașul și harta României - 5 ore în urmă
Ioan Ardeleanu-Pruncu, 83 de ani și o viață legată de cultura și memoria Sighetului - 5 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la începutul anului școlar 2026–2027 - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 7 septembrie 2026 - 6 ore în urmă
6 septembrie 1950: ziua în care județul Maramureș a dispărut de pe harta administrativă - 17 ore în urmă
Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 21 de ore în urmă
Maramureșul, prezent la FOTE 2025: Tinerii sportivi pregătiți pentru provocarea olimpică
În anul 1990, sub inițiativa lui Jacques Rogge, pe atunci președintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și ulterior președinte al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a fost lansată o competiție dedicată tinerilor sportivi cu vârste între 14 și 18 ani.
Evenimentul a purtat inițial numele de Zilele Olimpice ale Tineretului European (ZOTE), dar ulterior a devenit cunoscut sub denumirea actuală: Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE). Prima ediție a avut loc în 1991 la Bruxelles, Belgia, iar versiunea de iarnă a debutat doi ani mai târziu, în 1993, în Aosta, Italia. De atunci, atât edițiile de vară, cât și cele de iarnă ale FOTE se desfășoară o dată la doi ani, exclusiv în Europa, respectând tradițiile olimpice.
Până în 2015, Flacăra Olimpică a festivalului era aprinsă în Grecia, printr-un ceremonial similar celui din cadrul Jocurilor Olimpice. Din 2017, aceasta a fost redenumită Flacăra Păcii, iar ceremonia de aprindere a fost mutată la Roma, sediul Comitetului Olimpic European. Torța Olimpică poartă flacăra prin diverse regiuni și țări până la locul de desfășurare al competiției, unde este aprinsă în cadrul ceremoniei de deschidere și arde pe tot parcursul evenimentului. Stingerea sa, în ceremonia de închidere, marchează finalul festivalului.
În deschiderea FOTE, are loc defilarea delegațiilor țărilor participante, fiind arborate drapelul olimpic și cel al țării gazdă. Sportivii, antrenorii și arbitrii rostesc jurămintele olimpice, iar la încheierea festivalului, drapelul olimpic este predat orașului care va găzdui următoarea ediție.
România a fost prezentă la toate edițiile de iarnă ale FOTE și, în 2013, a găzduit pentru prima dată competiția, organizând ediția a XI-a la Brașov.
În februarie 2025, Georgia va fi gazda celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Olimpic al Tineretului European, cu competiții desfășurate în Bakuriani, Batumi și Tbilisi. Evenimentul va reuni peste 900 de sportivi din 45 de țări europene, care vor concura la opt discipline: biatlon, schi alpin, schi fond, schi freestyle, snowboard, hochei pe gheață, patinaj artistic și short-track.
România va fi reprezentată de 20 de sportivi, care vor participa la probele de biatlon, schi alpin, schi fond și snowboard. Printre aceștia se numără și trei sportivi din Maramureș:
- Ștefan Gherghel (17 ani, CSȘ Baia Sprie) – Schi fond, participant la Jocurile Olimpice de Tineret Gangwon 2024
- Matei Alexandru Tuțiu (17 ani, CSȘ Baia Sprie) – Schi alpin
- Alex Florin Mihai Hriț (15 ani, CSȘ Baia Sprie) – Biatlon
Acești tineri sportivi vor avea ocazia să-și testeze abilitățile la cel mai înalt nivel european, într-o competiție care promovează valorile olimpice și spiritul fair-play. Le urăm succes!
Vasile Petrovan
Sursa Foto: Agerpres












