Școlarii și preșcolarii au descoperit universul literar al Otiliei Cazimir, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” - 1 oră în urmă
O nouă ediție a Cupei Prietenia în Baia Mare - 2 ore în urmă
Proiectul „Pietre. Condeie. Istorie. Revitalizarea unei clădiri monument” prinde contur la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Victorie cu punct bonus pentru „zimbri” în derby-ul cu Steaua - 2 ore în urmă
Serviciul Medicină Școlară şi Universitară a efectuat triajul epidemiologic în unitățile de învățământ din Baia Mare - 3 ore în urmă
Elevi și cadre didactice de la Liceul „Ep. Dr. Alexandru Rusu” au participat la cursul de acordare a suportului vital de bază susținut de reprezentanții SMURD - 4 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (IX) - 5 ore în urmă
Elev de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, calificat la etapa națională a Concursului de Creativitate în Limba Engleză „Speak Out” - 5 ore în urmă
Dialoguri Educaționale Responsabile la Cărturești Baia Mare: tinerii sunt invitați la o nouă întâlnire pe tema oportunităților - 6 ore în urmă
Accidentele cu victime cauzate de viteză în primele luni din 2026, mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut - 8 ore în urmă
JO 2024 – Canotaj: Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel, medaliate cu argint la dublu rame
Canotoarele române Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame feminin, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după un finiş remarcabil.
Româncele, medaliate cu bronz la ultimele Mondiale, au început modest şi se aflau pe locul 5 după primii 500 de metri, dar apoi au avansat câte un loc la fiecare punct intermediar (4 la 1.000 m, 3 la 1.500 m), terminând pe locul secund, după ce au devansat Lituania şi Australia.
Aurul a fost obţinut de campioanele mondiale en titre, olandezele Ymkje Clevering şi Veronique Meester, în 6 min 58 sec 67/100. Podiumul a fost completat de Australia (Jess Morrison, Annabelle McIntyre), vicecampioana mondială, cronometrată în 7 min 03 sec 54/100.
Ultima medalie olimpică la dublu rame feminin a fost obţinută de Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, aur în 2008, la Beijing.
România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin – categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.
Canotajul are acum trei medalii la JO 2024, aur prin Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi argint prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, respectiv prin Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin.
România are un bilanţ de cinci medalii, două de aur, două de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber şi canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin şi de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber, potrivit Agerpres.















