Share
Băieții de la Minaur au învins la Vaslui și au urcat pe podium

Băieții de la Minaur au învins la Vaslui și au urcat pe podium

Duminică seara, echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare a jucat în deplasare cu CSM Vaslui, în cadrul etapei a treia din Liga Zimbrilor. La Vaslui nu se câștigă ușor, însă Minaur a făcut o primă repriză excelentă, încheiată cu un avans de 10 goluri, reușind apoi să se impună fără probleme: 22-32. Minaur n-a mai pierdut la Vaslui de trei ani, izbutind de fiecare dată să obțină cele trei puncte, potrivit csminaur.ro.

Meciul în sine a fost dominat de Minaur încă de la început. Am condus 2-0, 3-1, apoi apărarea a mers ceas (la fel cum s-a întâmplat și în prima repriză a meciului cu CSM București), iar diferența a crescut odată cu trecerea timpului: 3-10, 8-18 la pauză. După reluare, băimărenii au avut de gestionat diferența de scor, s-au descurcat foarte bine, a intrat toată lumea în teren și s-a terminat tot la 10. De remarcat și debutul în echipa noastră a sportivului ucrainean Artem Kozakevych, care a și punctat de trei ori.

CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 22-32 (8-18)

  • Sala sporturilor din Vaslui; cca 1.000 spectatori
  • Arbitri: Ionuț Cazan (Constanța) – Gesur Suliman (București). Observator: Marian State (Buzău).
  • Minute de eliminare: 2-12 (Soare / Nagy 2, Vujovic, Ratkovic, Kozakevych, Bera)
  • CSM Vaslui: Eduard Cioată, Valentin Petrila, Artsem Padasinau – Amin Yousefinezhad 1, Gabriel Cumpănici 2, Andrei Popa 1 (din 7m), Bogdan Cîrchea 2 (din 7m), Rareș Păunică, Dragoș Soare 3, Maksym Karamișev 2, Silvian Amihăesi 4, Vlad Husanu 4 (unul din 7m), Vladimir Carali, Bogdan Păunescu, Maxim Oancea 1, Florin Acatrinei, Răzvan Chiratcu 2. Antrenor: Bogdan Pralea
  • CS Minaur Baia Mare: Anton Terekhov, Barna Buzogany – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Stefan Vujic 4, Milan Kotrc 4 (unul din 7m), Robert Nagy 3, Artem Kozakevych 3 (unul din 7m), Tudor Buguleț 2, Stevan Vujovic 1, Erik Pop 1, Bogdan Mănescu 1, Viorel Fotache, Gabriel Massuca Teca, Nemanja Ratkovic, Daniel Bera. Antrenor: Alexandru Sabou

Etapa a 3-a

  • Dinamo București – Poli Timișoara: 39-29
  • HC Buzău – CSM Odorheiu Secuiesc: 29-22
  • CSM București – CSU Suceava: 38-33
  • CSM Bacău – Steaua București: 22-25
  • CSM Constanța – CSM Oradea: 33-25
  • Potaissa Turda – CSM Focșani: 23-25
  • CSM Vaslui – CS Minaur Baia Mare: 22-32

Clasament

  1. Dinamo București – 15p (188-141) – 5
  2. CSM Constanța – 9p (78-65) – 3
  3. Minaur Baia Mare – 6p (91-80) – 3
  4. Potaissa Turda – 6p (85-76) – 3
  5. CSM București – 6p (95-90) – 3
  6. CSM Bacău – 6p (88-84) – 3
  7. Steaua București – 6p (82-76) – 3
  8. CSM Focșani – 6p (77-78) – 3
  9. ACS HC Buzău – 3p (81-88) – 3
  10. CSU Suceava – 3p (95-104) – 3
  11. CSM Vaslui – 3p (82-92) – 3
  12. Poli Timișoara – 3p (85-96) – 3
  13. CSM Oradea – 0p (109-125) – 4
  14. CSM Od. Secuiesc – 0p (102-140) – 4

Etapa a 4-a: CSM Odorhei – Dinamo: 28-43 (în devans). Vineri, 17 septembrie: CSM București – CSM Vaslui (17.00). Sâmbătă, 17 septembrie: CSM Oradea – CSM Bacău; CSM Focșani – HC Buzău; Suceava – Poli Timișoara; CS Minaur – CSM Constanța (17.30, Pro Arena). Luni, 19 septembrie: Steaua – Potaissa.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu