Participăm cu drag la evenimentele Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, iar prestația acestuia pe scenă este la înălțime de fiecare dată, fie că vorbim despre corpul de balet, orchestră sau soliștii vocali.
Astăzi ne îndreptăm atenția spre orchestră și, în mod special, spre o interpretă de excepție – Raluca Gherasin-Pintzoi, singura violonistă angajată în cadrul Ansamblului. Este foarte talentată, dedicată și pune suflet în fiecare notă interpretată.
Îi mulțumim că a acceptat să răspundă întrebărilor noastre și ne bucurăm că am reușit să o cunoaștem mai bine! În cele ce urmează, veți descoperi cum a început călătoria ei în lumea muzicii și cum a ajuns până aici, dar și legătura profundă pe care o are cu folclorul. De asemenea, vom afla cum este să faci parte dintr-un colectiv care promovează valorile tradiționale românești și ce înseamnă această experiență pentru ea.
De unde ești și câți ani ai?
Sunt din satul Șurdești, comuna Șișești, județul Maramureș. Dacă este să vorbim despre zona etno-folclorică aparțin subzonei Fisculaș. Am vârsta de 27 de ani, iar în aproximativ trei săptămâni voi împlini 28 de ani.
Cum a început povestea ta cu muzica? Cum ai descoperit această pasiune? Moștenești pe cineva din familie? Cum ai ales acest instrument și ce te-a atras la el?
Întâlnirea mea cu muzica aș putea spune că s-a întâmplat la o vârstă destul de fragedă. Am „făcut cunoștință” cu muzica în sala de sport. Ați spune că e straniu, căci este cu siguranță o combinație deosebită, dar așa am luat eu primul contact cu muzica. De la vârsta de 3 ani am practicat gimnastica ritmică, o activitate sportivă sincretică care îmbină forța fizică cu artisticul. Cu siguranță am fost impresionată de grația și eleganța colegelor mele mai mari care se desfășura pe ritmurile muzicii. Să practici acest sport înseamnă să controlezi pe deplin corpul tău, să înveți ce înseamnă o mișcare elegantă și să ai ureche muzicală, astfel încât să știi să sincronizezi exercițiul/coregrafia cu muzica. Am practicat acest sport la nivel de hobby până la 5 ani, iar de la 5 ani am practicat sportul la nivel de performanță până la finalul ciclului gimnazial.
O a doua întâlnire cu muzica a avut loc la grădiniță. Aveam un profesor tare simpatic de cor care venea în cadrul programului nostru educațional să ne învețe fel de fel de cântece. Era activitatea mea preferată și abia așteptam să revină la grupa noastră să cântăm. Văzând implicarea mea, profesorul le-a recomandat părinților să se gândească la Liceul de Arte ca la o posibilă variată pentru că el considera că am abilitățile necesare să ajung acolo. Desigur, părinții aveau alte planuri pentru mine, dar au ales totuși să mă ducă la Liceul de Arte Baia Mare.
Vioara a fost pentru familia noastră un instrument preferat. Un unchi mai îndepărtat a fost lăutarul vestit al satului Plopiș, lucru pe care l-am descoperit foarte curând, bunicul iubea vioara și mama a iubit vioara.
Am înțeles că toate aceste etape au fost definitorii și esențiale în dezvoltarea mea și că pasiunea și chemarea mea este muzica. Spun asta pentru că am avut multe momente în viață în care a trebuit să aleg ce vreau să fac și mereu am ales muzica fără a da înapoi. Vioara m-a fermecat prin puterea ei de a face oamenii să se simtă bine, prin puterea ei de a mă face pe mine să mă simt bine. A făcut parte din viața mea ajutându-mă să mă regăsesc atunci când aveam nevoie, să trec prin momentele dificile mai ușor. Alături de acest instrument am avut parte de experiențele vieții mele, prin intermediul acestui instrument mi-am construit viața pe care o trăiesc acum.
Care a fost parcursul tău? Ce studii ai urmat și ce profesori ți-au marcat formarea?
După finalizarea perioadei preșcolare, la recomandarea profesorului Silviu Baciu am urmat Liceul de Arte de la vârsta de 7 ani, secțiunea vioară coordonată de profesorul Marc Marcel. Împreună cu domnul profesor am parcurs 10 ani de studii, iar din cauza unei situații nefericite legate de starea lui de sănătate a trebuit din păcate să întrerupem colaborarea. Au fost ani frumoși marcați de multă muncă, implicare, răbdare și profesionalism din partea profesorului meu, momente de bucurie și momente mai puțin fericite. De la acest profesor am învățat ce înseamnă să muncești cu pasiune fără să aștepți laude, ce înseamnă modestia și că nu e nevoie de competiție și răutăți în această lume a muzicii, ci de a fi om, de a ajuta. De la acest om am învățat că e nevoie să știi de toate. Am descoperit că aș putea fi un profesor bun. Mă încuraja să îi ajut pe colegii mei mai mici cu sfaturi, verificând dacă eu mi-am înțeles bine lecția.
În ultimii doi ani de liceu l-am avut ca profesor pe domnul Roman Adrian, un om cu o activitatea artistică diversă care m-a pregătit pentru facultate.
În paralel cu activitatea de la școală frecventam cursurile de muzică de la Palatul Copiilor Baia Mare. Acolo i-am întâlnit pe domnul Marcel Both și pe soția sa, Adela, care m-au introdus în lumea folclorului. Mergeam înaintea sau după orele de școală să învăț altfel de melodii față de concertele, sonatele practicate la școală. M-au impresionat ușurința cu care cântau colegii mei, atmosfera vibrantă, frumusețea portului popular din cadrul spectacolelor. Dacă pentru fetele de vârsta mea dragostea adolescenței a fost un băiat chipeș, pentru mine dragostea adolescentină a fost dedicată folclorului. Domnul Both mi-a oferit încrederea lui integrându-mă în orchestra de elevi participantă la festivaluri. Mergeam alături de orchestra Palatului Copiilor și de Ansamblul Doina Chioarului, condus cu profesionalism de un om de extraordinar, cu un suflet mare domnul Ionel Coteț. Au fost primele festivaluri și promisiunea că voi face asta mereu.
M-am pregătit deci temeinic ca în toamna anului 2016 să devin studentă a Academiei de Muzică „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare, secția Vioară. Anii studenției mi-au oferit oportunități extraordinare, dar pentru că am promis că nu voi renunța la folclor am căutat să aparțin unui nou ansamblu. Am trimis CV-uri și am primit răspuns pozitiv din partea a două ansambluri: Românașul și Mugurelul. L-am ales pe cel din urmă și nu am regretat nici o clipă. Alături de echipa condusă de Paul Remeș și soția sa, Alina Remeș, am trăit experiențe unice, am văzut o mulțime de locuri, am cântat pe scenele europene și am învățat ce înseamnă performanța și importanța fiecărui detaliu. Am avut o studenție de vis alături de acest ansamblu pentru că ei m-au făcut să uit că mă despart 160 de km de casă.
Toți oamenii menționați mai sus alături de mulți alții m-au sprijinit în drumul meu și au contribuit semnificativ în formarea Ralucăi de azi, nu doar ca instrumentist, ci și ca om.
Ce a însemnat muzica pentru tine? De ce ai ales să cânți folclor și nu alt gen muzical?
Muzica este o prezență constantă în viața mea. În esență, muzica reprezintă un mijloc de a educa, de a simții, o modalitate de a te relaxa și cred cu tărie, chiar dacă mă repet, cred că face parte din viața noastră mereu.
Folclorul a fost o revelație pentru mine. Am fost impresionată de această moștenire lăsată de bunicii și strămoșii noștri materializată în portul popular, tradiții și obiceiuri și în muzica tradițională. Cât despre muzica tradițională: doina m-a zguduit! Am simțit o strângere în piept și lacrimile mi-au curs pe față instant. Toate melodiile din folclor poartă, realmente, sentimente în mersul sunetelor muzicale. Trebuie doar să știi să le simți. Dese ori m-am regăsit ascultând melodii din folclor și aproape că dansam.
Muzica tradițională este predominantă în repertoriul meu, dar nu am ales să cânt doar acest gen. Prin natura formării mele profesionale repertoriul meu cuprinde și creații ale compozitorilor clasici (Mozart, Beethoven etc.), repertoriu de cafe-concert și pentru plăcerea personală chiar și muzică ușoară. Îmi place diversitatea în activitatea mea.
Ai o soră mai mică, violonistă și ea. Tu ai inspirat-o să urmeze acest drum?
Da, într-adevăr, am o soră mai mică care cântă la vioară, dar nu cred cu tărie că am influențat-o în alegerile ei. Este o fire independentă, cu o personalitate puternică și alegeri individuale, deci știe ce e bine pentru ea. Cred totuși că pasiunea noastră pentru muzică este o moștenire transgenerațională. Nu aș putea să explic această întâmplare: de a fi două surori cu aceeași pasiune. Tot ce pot să spun e că relația noastră este una foarte apropiată și ne face o reală plăcere să cântăm împreună.
Am văzut că de multe ori cântați împreună. Cum este această experiență pentru voi, ca surori și ca artiste?
Cred cu adevărat că muzica ne unește. Este extrem de plăcut să împărtășim aceleași emoții, amintiri și toate legate de muzică. Repetițiile pe care le realizăm pentru proiectele personale sunt extrem de interesante. Trecem prin toate stările, urmând ca la final să ne amuzăm de fazele de tip „behind the scene” și să ne bucurăm de muzică. Mama spunea mereu că noi ne completăm și sincer nu am înțeles această afirmație până când nu am cântat împreună. Ea este mai sensibilă, mai expresivă, iar eu sunt mai tehnică și mai riguroasă. Pot spune că suntem foarte norocoase. Ne place ceea ce facem, ne place muzica și cred că se vede. Personal, nu ne asociem termenului de artiste, în sensul în care nu folosim acest termen în prezentarea noastră ca o laudă. Dacă oamenii aleg să ne asocieze cu această noțiune noi le mulțumim pentru compliment. Nu am căutat succesul, ci mai mult bucuria de a gusta muzica, bucuria de ai bucura pe cei din jurul nostru, de a face parte dintr-un loc unde să putem învăța, unde să fim înconjurate de muzică și de oameni frumoși la suflet.
Știu că formați grupul Duo Regal. Continuați să cântați și în această formulă?
Duo Regal a fost o idee din studenție care a luat o amploare neașteptată. Eu împreună cu sora mea am fost apreciate în această formulă ceea ce ne-a făcut să continuăm până azi. Avem diverse proiecte muzicale prin care încercăm să ne păstrăm autenticitatea. În interpretarea noastră ne definește simbioza dintre muzica tradițională și cea clasică, o caracteristică pe care încercăm să nu o modificăm, chiar dacă trendurile sunt altele.
Această formulă ne-a adus și în atenția Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”. După o apariție pe scenă acompaniate fiind de orchestra Ansamblului am fost solicitate să venim la o probă. Datorită faptului că sora mea trebuia să finalizeze studiile academice la Cluj, iar programul universitar nu i-a permis să aibă o prezență constantă în cadrul Ansamblului, m-am reîntors doar eu la acea probă și iată-mă azi aici, ca membră a Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”. A fost un vis împlinit pentru că am simțit că toată munca mea de până atunci a avut un rost.
Din câte știu ești singura violonistă angajată în orchestră. Cum se simte această responsabilitate și ce provocări aduce?
Așa cum am menționat mai sus apartenența mea la această instituție a reprezentat un răspuns pozitiv la toată munca depusă, la toate sacrificiile făcute de părinții mei. Sunt bucuroasă că am reușit să ajung până aici și că tot efortul lor nu a fost în van. Este și succesul lor pentru că împreună cu bunicile noastre ne-au susținut pe mine și pe sora mea neîncetat cu o prezență de aproape 100% la toate spectacolele noastre fie individuale, fie cu ansamblurile.
Nu aș vrea să cred că genul meu aduce altfel de responsabilități și altfel de provocări în cadrul activității noastre. Suntem un colectiv și muncim ca atare. Toți avem responsabilități, toți ne confruntăm cu provocări. Fiecare are un rol important în această instituție și îl cunoaște. Cu siguranță managerul și șefii ierarhici cunosc punctele forte și cele mai deficitare ale membrilor instituției și în cunoștință de cauză atribuie responsabilități pentru fiecare în parte. Avem toți țeluri comune: actul artistic care trebuie dus la cel mai înalt nivel, păstrarea identității românești și transmiterea de valori pozitive generațiilor viitoare.
Pe lângă muzică, Ansamblul „Transilvania” ți-a adus și dragostea, soțul tău fiind dansator în Ansamblu. Cum a început povestea?
Cred foarte mult în povestea scrisă de Dumnezeu și am eu o vorbă „toate le aranjează Dumnezeu să fie bine”. Povestea noastră a început în urma unui turneu avut cu ansamblul. Amândoi am revenit în Maramureș după finalizarea studiilor și după lungi căutări profesionale. Eu fusesem în Cluj, el în Irlanda și curios am decis subit să revenim acasă. El se angajase cu un an în urmă în cadrul Ansamblului, iar eu aveam doar câteva luni de ansamblu când am mers în Polonia la un festival de folclor. Acolo am schimbat câteva vorbe, iar când am revenit acasă am decis să dezvoltăm povestea timid. Am simțit că ne potrivim și că relația noastră va proteja și pasiunea pentru arta tradițională. După 8 luni de relație am fost cerută în căsătorie și de acolo a început cea mai frumoasă călătorie a vieții noastre. După această cerere în căsătorie am descoperit că acel turneu din Polonia nu a fost prima noastră întâlnire. În arhiva personală am descoperit o fotografie realizată în cadrul unei emisiuni de televiziune ce se difuza cu 10 ani în urmă: el era membru al grupului de dansatori, iar eu împreună cu sora mea cântam. Atunci nu am legat vreo prietenie sau măcar vreo relație de cunoștință. Totuși, această descoperire ne-a uimit și a demonstrat încă o dată că Domnul le pregăteșre pe toate, iar când momentul perfect vine, totul se întâmplă.
Dacă nu ai fi fost violonistă ce altă meserie crezi că ai fi ales?
Fiind o fire pragmatică și rațională, nu doresc să fiu ipocrită și să spun, că nu m-am gândit la posibilitatea ca vreodată, din diverse motive (medicale, politice, economice) nu voi mai putea practica această meserie. Tocmai de aceea, împreună cu părinții am decis să mă dezvolt mai mult profesional și să urmez și o a doua facultate în domeniul istoriei. Am considerat mereu că muzica și istoria se leagă. Cred defapt că eu mereu am văzut muzica prin ochii istoriei urmărind contextele în care a luat naștere o operă muzicală. Filosofia mea în alegerea celor două domenii de studii a fost că muzica și istoria se întâlnesc în punctul numit folclor. Poate greșesc, dar eu așa am văzut lucrurile: oamenii au creat muzica. Oamenii au trăit într-un anumit fel, într-un context istoric. Evenimentele istorice s-au impregnat în memoria colectivă și ce să vezi? Memoria colectivă a dat naștere unor produse folclorice de tip legende, balade, cântece etc. Am avut și am curiozități în acest sens și cred că asta mă direcționează oarecum spre profesia de cercetător. De asemenea, îmi place foarte mult să ofer și fac acest lucru în timpul meu liber învățându-i pe cei mai mici tainele muzicii și ale viorii. Sunt foarte impresionată de modul cum copii asimilează și se manifestă în direcția aceasta a muzicii și cât de mult muncesc unii dintre ei pentru a-și urma pasiunea, căci majoritatea practica muzica la nivel de amator, ca un hobby.
O felicităm pentru toate realizările de până acum și îi dorim mult succes în continuare! Este clar că pentru ea muzica nu este doar o meserie, ci un mod de a fi.
Lavinia-Codruța HERMAN
