Astăzi, 20 iulie, Gheorghe Ionuţi din Fărcaşa a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
Arată bine, se mișcă binișor cu ajutorul unui baston și încă are chef de glume. Spune că nu-l doare nimic, doar că uită repede. Totodată, este convins că nu mai are mult de trăit.
Pe badea Gherghe l-am vizitat și acum doi ani, la aproape 98 de ani, și i-am promis că ne vom revedea la 100. Atunci ne-a spus povestea vieții lui.
„Aşa de bine îmi pare că am trecut prin toate… am fost copil sărac, apoi am fost servitor la bocotani, am mers în război, după aia m-am căsătorit şi am avut copii. Le-am văzut şi m-am descurcat în toate. Slugă am fost patru ani, doi în Sârbi şi doi aici în Fărcaşa. N-am stat în curăţenie în casă, ci în grajd cu animalele. Acolo am avut pat. După aia am împlinit 20 de ani şi m-am dus în armată. Să ştiţi că omul nu moare de muncă, în veci n-am fost beteag. N-am nici fumat. De băut, am băut câte un păhăraş de palincă, da n-am întrecut niciodată măsura.
Am participat la al Doilea Război Mondial şi am fost rănit. Am luptat la Cotul Donului împotriva ruşilor, eu am fost militar la unguri, că atunci o fost ungurii aici. Am căzut jos în ziua de Sfântă Mărie, în 1942. M-o rănit rău, am fost puşcat în mână, iar trei coaste nu am, mi le-o tăiat doctorii. Am stat în spital la Budepasta un an”, a povestit bătrânul.
„Am lucrat 18 ani la 300 de metri în pământ”
L-am întrebat atunci cum i se pare traiul de acum în comparaţie cu ce dânsul a trăit.
„Pentru mine acum nu e uşor, că-s bătrân, da’ tinerii au amu’ lumea pe mână. Să fi avut eu lumea asta în timpul meu…Eu am lucrat în mina de la Baia Sprie în timpului comunismului. 18 ani am lucrat acolo, la 300 metri în pământ. A fost greu, am văzut fundul pământului. Acum am pensioară bunişoară de acolo.
Nu am fost un om betegos, am fost sănătos toată viaţa. Un singur bai am avut, mi-o plăcut femeile tinere, dar tot mai dragă mi-o fost a mea. Anuca mea, da’ o murit săraca. Supărare mare… ea o fost mama casei. În cimitir l-o pus pe altul lângă ea şi de le-am spus să-mi lase mie loc. Acum abia aştept să mă duc la baba mea, atâta dorinţă mai am”, a mărturisit bătrânul, cu lacrimi în ochi.
La despărțire i-am spus că îl vom mai vizita și în anii următori, iar el ne-a urat să trăim măcar cât el!
L.C.H
