UBB – pe locul 1 în țară și pe 13 în Europa de Est, conform QS Ranking 2026 - 1 oră în urmă
Traian Băsescu a câștigat în instanță banii pierduți după scandalul „Petrov” - 2 ore în urmă
Clubul de carte pentru adulți revine cu o nouă ediție, dedicată romanului „Cerul de sub noi”, la Cărturești Baia Mare - 3 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 3 ore în urmă
Hidroelectrica s-a asociat cu gigantul francez EDF pentru realizarea hidrocentralei Tarnița - 3 ore în urmă
Victimele Holocaustului au fost comemorate de către elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Trimis în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă după ce și-a bătut soția - 3 ore în urmă
Consultațiile medicale online vor fi reglementate oficial în România - 4 ore în urmă
Cinci jucători de la Academia Minerul au debutat la CS Minaur în prima parte a sezonului - 5 ore în urmă
„Aducerea acasă a lui Brâncuși – 150 de ani de la naștere”: eveniment cultural-educațional dedicat omagierii lui Constantin Brâncuși, în Baia Mare - 6 ore în urmă
Război între conducătorii primăriei și ai CJ
Conducătorii Consiliului Județean și ai primăriei băimărene au intrat în război, sub deviza „Vrei în poze să ne batem?”. Lupta se duce pe facebook-ul care multe poze rabdă. De pildă, de la manifestările dedicate Zilei Armatei Române, pe facebook-ul Consiliului Județean s-au publicat 27 de fotografii, dintre care numai în 13 apare reprezentantul CJ, vicepreședintele Doru Dâncuș. L-a surclasat Cătălin Cherecheș care, pe facebook-ul personal, a postat de la aceeași manifestare 63 de fotografii, primarul apărând doar în…. 49 dintre acestea. Victorie de etapă clară pentru primar, nu doar în ce privește scorul (63 – 27), ci și la ponderea imaginilor în care apare (78% – 48%). Cu o asemenea strategie de luptă, nici nu mai miră pe nimeni că de la evenimentul „10.000 de tineri împreună pentru Baia Mare” (Câmpul Tineretului, în 13 octombrie) Cătălin Cherecheș a postat 129 de poze, în care a apărut de 116 ori (un procentaj covârșitor de 90%).
Dar, vorba ceea, o bătălie câștigată nu însemnă și victoria în războiul rozelor; pardon, al pozelor.
Sursă foto: www.facebook.com/catalincherechespaginaoficiala
A. IUREA















