Prognoza meteo Maramureș, 2 septembrie 2026 - 31 de minute în urmă
Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 10 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 11 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 11 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 14 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 14 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 16 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 17 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 18 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 20 de ore în urmă
Reacția președintelui PNL, Nicolae Ciucă, după ce a aflat decizia CCR cu privire la candidatura Dianei Şoşoacă
Nicolae Ciucă a declarat, zilele trecute, că nu comentează deciziile CCR, ele trebuie doar respectate, referindu-se la hotărârea judecătorilor Curții de a admite contestația la candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. „Românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat”, a adăugat președintele PNL care a mai spus că, în cazul în care social-democrații ar avea tot, Președinția, Parlamentul, Guvernul și Curtea Constituțională, atunci „o Cortină de Fier va cădea asupra României”.
„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele.
Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!
Principiul fundamental al liberalismului este libertatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câștigat acest drept la Revoluția din 1989.
Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație.
Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat.
Finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții. Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum.
Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are TOT: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională.
O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României.
Românii au o vorbă: de ce îți e frică, nu scapi! PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!”, a transmis Nicolae Ciucă pe rețelele de socializare.





