Share
Putin 1 – Trump 0

Putin 1 – Trump 0

Summitul de la Anchorage, Alaska, dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, anunțat ca un moment istoric în negocierile pentru pacea din Ucraina, s-a încheiat cu un gust amar: nicio decizie concretă, doar declarații vagi și un sentiment puternic că Putin a câștigat timp, în timp ce Trump a plecat cu mâinile goale.

Întâlnirea „3 la 3”, desfășurată cu ușile închise timp de aproape trei ore, a fost urmată de o conferință de presă neașteptat de scurtă și confuză. Putin a vorbit primul – o premieră pe teritoriul SUA – dominând apariția comună printr-un discurs de opt minute, încărcat de clișee istorice și propagandistice, fără nicio referire concretă la războiul din Ucraina. Trump, de obicei expansiv, s-a limitat la trei minute și jumătate, rezumând totul la formula ambiguă: „Am făcut unele progrese, dar nu există acord până nu se ajunge la un acord.”

Pentru mulți observatori, scena a lăsat impresia unui dezechilibru: Putin, rece și calculat, și-a atins obiectivul de a proiecta imaginea Rusiei ca actor indispensabil la masa negocierilor globale, în timp ce Trump a livrat doar promisiunea altor întâlniri.

Reacțiile au venit rapid. De la Kiev, deputatul ucrainean Oleksii Honcearenko a remarcat că liderul rus nu a făcut nicio concesie, dar a obținut ceea ce își dorea cel mai mult: timp. „Nu s-a convenit asupra niciunui armistițiu sau a unei dezescaladări. Putin a câștigat timp”, a subliniat acesta.

La rândul său, ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, a avertizat că discursul lui Putin nu a fost altceva decât reluarea narativelor propagandistice despre „rădăcinile conflictului”. „Problema reală este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi în libertate”, a punctat oficialul de la Praga.

În SUA, senatorul democrat Richard Blumenthal a criticat dur prestația lui Trump, numind summitul „un hamburger gol, fără nimic”. Fostul consilier pentru securitate națională John Bolton a fost și mai tranșant: „Trump nu a pierdut, dar Putin a câștigat clar. A scăpat de sancțiuni, a evitat armistițiul și și-a consolidat statutul internațional. Trump a obținut doar promisiunea unor întâlniri ulterioare.”

Contrastul dintre începutul fastuos – covor roșu, avioane militare americane survolând cerul – și finalul abrupt, fără concluzii, a fost izbitor. Pentru Trump, întâlnirea trebuia să fie o demonstrație a rolului său de pacificator global, eventual un pas spre mult râvnitul Premiu Nobel pentru Pace. În realitate, lipsa de rezultate clare a alimentat temerile că președintele american a oferit lui Putin exact ceea ce acesta dorea: legitimitate și timp.

Mai mult, detaliile simbolice au cântărit greu. Putin a vorbit primul și mai mult, Trump a evitat întrebările presei, iar mesajul final al liderului rus a fost că „Ucraina și Europa trebuie să accepte constructiv rezultatele negocierilor SUA-Rusia”. Cu alte cuvinte, Moscova și Washington decid, Kievul se conformează.

O parte a analiștilor occidentali au răsuflat ușurați că Trump nu a făcut concesii majore Ucrainei sau NATO. „Teama era că Trump va ceda, nu că Putin va da ceva înapoi. Din acest punct de vedere, faptul că nu s-a ajuns la un acord e un rău mai mic”, a comentat jurnalistul Fareed Zakaria.

Totuși, bilanțul politic al întâlnirii este dezechilibrat. Putin se poate întoarce la Moscova cu imaginea unui lider reabilitat pe scena internațională, în timp ce Trump, în ciuda declarațiilor optimiste și a interviurilor exclusive acordate Fox News, rămâne cu un „summit istoric” fără conținut.

Concluzie: Dacă scopul lui Putin a fost să câștige timp și să își reafirme statutul global, obiectivul a fost atins. Dacă Trump a sperat să își consolideze imaginea de negociator capabil să aducă pacea în Ucraina, atunci summitul din Alaska lasă mai degrabă impresia unui eșec.

Scor provizoriu: Putin 1 – Trump 0.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu