Share
Protecția copilului e noul pretex – Statul vrea o evidență mai clară a diasporei?

Protecția copilului e noul pretex – Statul vrea o evidență mai clară a diasporei?

Sub umbrela unei inițiative lăudabile privind prevenirea separării copilului de familie, Guvernul adoptă un mecanism care, în realitate, permite o monitorizare mai precisă a migrației românilor către Occident. În paralel, sistemul de asistență socială intră într-o reformă care presupune, paradoxal, reducerea personalului specializat exact când nevoia de intervenție umană e mai mare ca oricând.

Noua reglementare prevede ca toate cazurile de copii aflați în situații de risc — inclusiv cei cu părinți plecați la muncă în străinătate — să fie înregistrate în Observatorul Național al Copilului, un sistem digital național. Măsura pare un pas în direcția corectă: centralizare, evidență, viteză de reacție. Însă, privind mai atent, scopul real pare a fi altul.

Prevenirea separării sau supravegherea migrației?

Cu zeci de mii de copii rămași în grija bunicilor sau a rudelor, și fără o evidență clară a acestora, România se confruntă cu o problemă socială gravă, generată de emigrarea masivă a forței de muncă. Estimările arată că peste 500.000 de copii (!?) au părinți plecați la muncă în străinătate. Dar aceste cifre nu sunt niciodată exacte.

Prin acest sistem, statul român va putea obține o imagine reală, aproape în timp real, asupra migrației economice. Orice copil în risc, mai ales cei rămași fără ambii părinți, va apărea într-o bază națională, iar înregistrarea acestora va reflecta automat și mișcările de populație adulte. Este o supraveghere subtilă, dar eficientă, a exodului economic românesc.

Evaluări sociale fără suficienți asistenți

Paradoxul major vine însă din altă direcție: în timp ce legea prevede ca fiecare caz semnalat să fie evaluat la domiciliu de un asistent social în maximum 72 de ore, guvernul continuă reforma sistemului de asistență socială în sensul reducerii de personal și a comasării serviciilor. Adică se cere mai mult, de la mai puțini oameni.

În multe comunități locale, în special în rural sau în orașe mici, există deja un deficit cronic de specialiști în protecția copilului. Introducerea unui sistem național de urmărire a cazurilor presupune creșterea capacității de răspuns, nu scăderea ei. Altfel, riscă să rămână doar o bază de date impresionantă, fără acoperire în teren.

Sprijin social doar pe hârtie?

Textul legal prevede întocmirea unui plan de intervenție valabil minimum un an, în care familia ar urma să primească sprijin. În teorie, copilul ar rămâne în mediul familial, fără a fi preluat de stat. În realitate, fără personal suficient, fără consilieri de familie, psihologi și sprijin material real, aceste planuri riscă să devină doar formalități birocratice.

Concluzie


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu