În ultimele săptămâni, județele Prahova și Dâmbovița au fost martorele unei crize fără precedent: zeci de mii de oameni au rămas fără apă potabilă, iar școli, spitale și chiar rafinării au fost afectate. Cauza imediată a fost turbiditatea extrem de ridicată a apei din barajul Paltinu, provocată de ploile abundente care au antrenat nisip și nămol acumulat de decenii. Însă realitatea din spatele acestui dezastru arată mult mai complex: o combinație de infrastructură veche, lipsă de investiții, proceduri administrative neclare și conflicte politice.
Totul a început încă din iunie 2025, când o inspecție tehnică a barajului Paltinu a identificat probleme serioase la golirile de fund, componente esențiale pentru întreținerea barajului. Alunecări de aluviuni și blocaje mecanice puneau în pericol funcționarea normală a barajului. Specialiștii au recomandat reducerea nivelului apei pentru reparații, însă orice coborâre agresivă a lacului expune fundul, pune în mișcare sedimente vechi și crește riscul de turbiditate a apei brute, adică exact ceea ce a dus, câteva luni mai târziu, la oprirea furnizării apei către zeci de mii de oameni.
În iulie, Apele Române au început golirea controlată a lacului. Deși aceasta ar fi trebuit să fie realizată cu monitorizare continuă și avertizări către operatorii de apă, primele semne de risc au fost ignorate sau minimalizate. Hidrologii avertizau deja că orice ploaie poate transforma apa într-o suspensie densă, greu de tratat.
Un moment critic a fost ședința tehnică din 22 octombrie, consemnată oficial într-o minută semnată de 15 specialiști. Documentul preciza clar riscurile de turbiditate ridicată și impactul asupra stației de tratare Voila. Practic, avertismentele existau, iar criza nu era imprevizibilă. Totuși, nici ESZ Prahova, nici Apele Române, nici Ministerul Mediului nu au luat măsuri concrete pentru prevenție. În noiembrie, demisia bruscă a Monicăi Hunyadi, numită politic în conducerea ESZ Prahova, ridică semne de întrebare: oare știa mai mult decât a raportat și s-a retras exact înainte de escaladarea crizei?
În primele zile ale lunii decembrie, ploile abundente au lovit barajul Paltinu, deja golit parțial. Apa amestecată cu mâl, nămol și resturi vegetale a crescut turbiditatea la niveluri imposibil de tratat. Zeci de mii de oameni au rămas fără apă, iar centrala OMV Petrobrazi a fost afectată, punând presiune suplimentară asupra sistemului energetic. Toate aceste efecte ar fi putut fi anticipate. Documentele oficiale avertizau deja, însă nicio reacție instituțională nu a fost inițiată.
Dincolo de aspectul tehnic, criza s-a transformat rapid într-un război politic. PSD a acuzat USR și pe ministrul Mediului, Diana Buzoianu, că ar fi știut despre risc și nu a intervenit, transformând avertismentul tehnic într-o acuzație de „tăinuire criminală”. USR, în schimb, a replicat că instituțiile locale, controlate politic de PSD, au ascuns informații și au generat haos administrativ, transformând ministrul într-o victimă a unui sistem ostil. În ambele cazuri, propagandele au exagerat vinovățiile și au pierdut din vedere lipsa investițiilor reale în infrastructură și absența planurilor de continuitate.
Tehnic, situația este extrem de gravă. Barajele Vidraru și Paltinu, construite în anii ’60 și ’70, au structuri vechi de beton și armături îmbătrânite. Golirea necontrolată afectează presiunile hidrostatice, creează tensiuni inverse, activează microfisuri și poate compromite echilibrul forțelor interne. Lipsa apei și intervențiile de decolmatare fără monitorizare riguroasă amenință nu doar structura barajului, ci și ecosistemele și albiile râurilor. România are nevoie urgentă de reguli clare pentru golirea controlată a barajelor, cercetări periodice cu instrumentație modernă și un program național de mentenanță a infrastructurii hidroenergetice.
Ca urmare la aceste acțiuni, evenimentele ce au urmat pe râul Argeș au arătat cât de vulnerabile sunt traversările improvizate și infrastructura de apărare. Viiturile din 28–30 noiembrie 2025 au forțat evacuări controlate prin lacurile Golești și Mihăilești, iar o trecere provizorie între Budești și Crivăț a cedat, punând în pericol accesul populației. Manevrele hidrotehnice coordonate au redus impactul, însă vulnerabilitatea generală a rămas deoarece au urmat alte podețe și poduri.
Un aspect mai puțin discutat, dar alarmant, este direcția politicilor „verzi” europene, care, după modelul Spaniei și al altor țări, încurajează demolarea barajelor vechi pentru restaurarea ecosistemelor. În România, modificările recente ale procedurilor fac ca barajele să poată fi demolate prin decizii judiciare sau presiuni ONG-iste, fără criterii tehnice stricte?! Aceasta poate avea efecte dramatice asupra hidroenergiei și securității energetice naționale, transformând o resursă strategică într-un obiect vulnerabil la decizii politice sau activistice.
În fața acestui haos, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a refuzat să-și dea demisia, susținând că ministerul nu era responsabil direct de managementul barajului, ci de coordonarea intervențiilor. Mai exact, ministrul nu este responsabil de acțiunile subalternilor! Eu știam că tocmai acesta este rolul unui ministru, altfel de ce mai avem nevoie de el.
Șeful USR Dominic Fritz și senatoarele Violeta Alexandru și Simona Spătaru au oferit instant sprijin politic ministrei, subliniind că PSD exploatează politic suferința oamenilor. Trebuie să îi înțelegem, este dramatic să pierzi doi miniștri în doar câteva zile pentru incompetență. Ce este mai curios, este că premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan au luat-o și ei în brațe pe Diana Buzoianu, declarând că evaluarea completă va stabili cine este responsabil, dar au insistat pe necesitatea competenței în funcțiile publice de conducere, adică subalternii ministrului Mediului.
Oricum am interpreta realitatea, criza de la Paltinu nu este un simplu accident tehnic, ci un exemplu clar de eșec sistemic. Lipsa investițiilor în infrastructură, neglijența administrativă, celebrele intervenții politice în posturi tehnice și exploatarea propagandistică a evenimentului au transformat un risc previzibil într-un dezastru real. În acest context, România se află într-un punct critic: fie se impune o reformă reală a managementului barajelor și a infrastructurii critice, fie urmările vor fi resimțite nu doar în sisteme de apă și energie, ci în întreaga securitate și funcționare a statului.
Și ca să se încheie ciclul dezastrului, barajul Mihăilești a fost golit ieri din aceleași motive, iar forța apelor eliberate a făcut ca mai multe poduri să cedeze, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic.
Până la această oră, se pare că singura vinovată este gravitația.
Vasile Petrovan
