Share
Paul-Ciprian Pintea, fost senator POT, lovește din nou

Paul-Ciprian Pintea, fost senator POT, lovește din nou

Paul‑Ciprian Pintea, fost senator din partea Partidului Oamenilor Tineri (POT), actualmente neafiliat, a primit o nouă pedeapsă, una surprinzătoare pentru un parlamentar, după ce a fost prins încă o dată urcând la volan cu permisul suspendat.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, contopind o condamnare anterioară de 9 luni din octombrie 2022 (pentru conducere la 180 km/h cu permis suspendat) cu o decizie din martie 2024 din partea Judecătoriei Zalău. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, controversatul senator va trebui să:

Se prezinte regulat la Serviciul de Probațiune Zalău;

– Informeze despre schimbarea locuinței sau a locului de muncă;

– Primească vizite de monitorizare și comunice orice deplasări de peste 5 zile;

– Presteze 60 de zile de muncă neremunerată în serviciul comunității, la Primăria sau Spitalul din Zalău;

– Achite 800 lei cheltuieli de judecată

Paul‑Ciprian Pintea, în vârstă de 37 de ani, a atras anterior atenția mass‑media după ce CV-ul său, publicat pe site-ul Senatului, includea studii inexistente, student la Academic Singles, un site de matrimoniale, având doar 10 clase finalizate . Ales senator în decembrie 2024 pe listele POT, el și-a declarat ulterior sprijinul pentru proiectele PSD, dar nu a aderat oficial la partid.

Vorbim de a doua condamnare penală a unui parlamentar în mandatul actual, ceea ce subliniază o problemă rar întâlnită, dar gravă, în rândul clasei politice românești, încălcarea repetată a legii chiar de către cei care o fac.

Paradoxal, nicio lege nu îi interzice să-și continue misiunea de a legifera pentru ceilalți, inclusiv pentru cei care conduc fără permis. În fond, cine să înțeleagă mai bine nevoia de reformă în Codul Rutier decât un recidivist elegant, cu imunitate parlamentară?

Vasile Petrovan

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu