Prognoza meteo Maramureș, 2 septembrie 2026 - 31 de minute în urmă
Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 10 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 11 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 11 ore în urmă
Exponatul lunii la Muzeul din Baia Mare: un denar al împăratului Traian, vechi de aproape 1.900 de ani - 14 ore în urmă
O veste bună! De astăzi, patru proceduri medicale complexe sunt finanțate la Spitalul Județean din Baia Mare - 14 ore în urmă
Au început lucrările la noul sistem de transport al apei spre Șomcuta Mare - 16 ore în urmă
Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 17 ore în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 18 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 20 de ore în urmă
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș: O Românie prosperă și sigură este angajamentul PNL pentru familie, comunitate și țară
Odată cu lansarea celor două programe pentru alegerile care urmează, programul președintelui PNL, Nicolae Ciucă, pentru alegerile prezidențiale și programul de guvernare al partidului pentru alegerile parlamentare, o parte din echipa PNL Maramureș, Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și Gabriel Bogdan Ștețco, vicepreședinte PNL Maramureș și consilier județean, au susținut o conferință de presă în care au punctat aspecte importante pe care trebuie să le cunoască toți maramureșenii și românii înainte de aceste alegeri decisive, care vor influența parcursul României.
”Consolidarea clasei de mijloc este esențială pentru o dezvoltare unitară, iar acest lucru va fi posibil doar prin implementarea unor măsuri liberale. Programul prezidențial și programul de guvernare sunt complementare și prezintă o viziune de dreapta: o Românie prosperă și sigură, și angajamentul PNL pentru familie, comunitate și țară.
În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean am implementat numeroase proiecte pentru dezvoltarea clasei de mijloc, spre exemplu parcurile industriale de specializare inteligentă, gândite în fiecare punct al Maramureșului, care vor genera între 3000 și 5000 de locuri de muncă pentru cetățeni. De asemenea, am reușit să aducem un prim investitor major, Karl Mayer, care va oferi peste 600 de locuri de muncă, iar compania urmează să construiască hale noi și să facă angajări noi.
Printre măsurile pe care PNL le are incluse în programele de guvernare se mai numără și menținerea cotei unice, plafonul pentru IMM-uri la 500.000 euro, deoarece ne dorim o impozitare redusă pentru ca afacerile locale să crească.
PNL își asumă crearea programului ”Anghel Saligny Plus”, fiind o extensie a programului dedicat mediului rural și mediului urban mic, asumat de PNL în 2021, pentru a oferi tuturor cetățenilor condiții de civilizație: apă, canalizare și drumuri, în cadrul căruia se vor extinde rețelele de apă și canalizare cu 24.000 kilometri și se vor conecta 700.000 de gospodării”, a declarat Ionel Bogdan în cadrul conferinței de presă.
”PNL își respectă promisiunile și acționează în beneficiul cetățenilor. Joia trecută ne-am întâlnit cu rezerviștii și cu minerii, împreună cu Ionel Bogdan, cu președintele Nicolae Ciucă și am promis că luni vom trece de Senat legea care reglementează un echilibru în ceea ce privește pensiile militarilor, iar acum, promisiunea din Maramureș a devenit legea din România și luni a trecut această lege. Urmează să fie promulgată de președinte și să intrăm într-o normalitate. Noi, liberalii, ne ținem de promisiune, iar Nicolae Ciucă este un om al faptelor, exact prin ceea ce a promis la sediul PNL Maramureș.
Luni, alături de lideri ai PNL din Senat, vom încerca să forțăm PSD să accepte că și legea care elimină inechitățile pentru pensiile minerilor și siderurgiștilor trebuie să fie adoptată. Este inuman ceea ce face PSD-ul. De două săptămâni nu a convocat nicio comisie specializată. Trebuie să subliniez că un membru PSD conduce Comisia de Muncă. Promit că voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca această lege să treacă.
Noi vom lupta, vom câștiga, vom intra în turul 2 și vom câștiga și parlamentarele în fața PSD-ului”, a conchis senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
”Candidatul nostru la președinția României este omul pe care întreg Partidul Național Liberal și mulți români îl vor susține ca să ajungă președintele României.
Sunt multe motive pentru care Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Îl recomandă cariera profesională de excepție, iar acest lucru contribuie la ceea ce înseamnă aportul său în politica externă și la relațiile internaționale pe care le putem avea.
Nicolae Ciucă a avut rezultate bune la guvernare, ca prim-ministru, România având cea mai mare creștere economică din ultimii ani, peste 4% în 2022, au fost alocate cele mai mari investiții de la buget, mai exact 112 miliarde de euro pentru 2023 și au fost cele mai multe investiții străine atrase, într-un cuantum de peste 10 miliarde de euro în 2022.
Nu în ultimul rând, este un patriot și un om de cuvânt, familist și crede în valorile creștine, care a luptat luptă pentru țară riscându-și viața în misiunile din străinătate. Cu siguranță Nicolae Ciucă este cea mai bună garanție a unei guvernări de dreapta, democratică și pro-europeană, iar de aceea sunt sigur că românii și maramureșenii vor face cea mai bună alegere pentru viitorul prosper al României”, a declarat Gabriel Bogdan Ștețco în cadrul conferinței de presă.
Biroul de presă al PNL Maramureș
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 11240002





