Denunț penal împotriva Dianei Șoșoacă
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat că a depus un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva europarlamentarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, acuzând-o de promovarea cultului unui fost dictator.
Denunțul vizează declarațiile făcute de aceasta în plenul Parlamentului European, pe 11 februarie 2025, când a susținut că nimeni nu l-a egalat pe Nicolae Ceaușescu și a îndemnat la reconsiderarea politicii externe a acestuia.
IICCMER consideră că astfel de afirmații intră sub incidența art. 5 din OUG nr. 31/2002, care interzice promovarea în public a persoanelor vinovate de crime împotriva umanității. Reprezentanții institutului atrag atenția că nu este prima oară când europarlamentara adoptă o astfel de retorică, menționând și un comunicat emis de partidul SOS România în noiembrie 2024, ce glorifica imaginea fostului dictator.
Președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru, a condamnat poziția europarlamentarei, subliniind că elogierea dictaturii reprezintă o insultă la adresa victimelor regimului comunist și o amenințare la valorile democratice.
Vasile Petrovan
Foto – Agerpres













