În timp ce România încearcă să convingă Bruxelles-ul că știe ce înseamnă „selecție transparentă” și „competență în domeniul energetic”, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a decis să aducă o notă personală în peisajul hidro: și-a propus finul pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.
Finul, Ioan Alin Demian, nu e un om oarecare. Este un veritabil „Om Universal” made in Bistrița-Năsăud, absolvent de economie, fost viceprimar al comunei Coșbuc, administrator public și mare consilier prin diverse colțuri de administrație. Pe listă apar și poziții onorante în Consiliile de Administrație ale Poștei Române și Radiocomunicațiilor, unde, se pare, expertiza lui a constat mai degrabă în a recunoaște logo-ul instituției decât în a învârti pârghiile tehnice, dar pe bani serioși.
Desigur, experiență directă în energie? Zero. Dar cine are nevoie de așa ceva când ai „o carieră solidă” – după cum ne asigură ministerul – și un naș hotărât să te promoveze? Și, în fond, e vorba doar de un mandat provizoriu de două luni. Până vezi biroul, trece luna.
De altfel, Hidroelectrica e una dintre cele mai profitabile companii ale statului, iar un loc în Consiliul de Supraveghere vine la pachet cu indemnizații între 11.642 și 13.350 de lei pe lună. Așadar, un salt financiar respectabil de la salariul de viceprimar de comună – o evoluție bruscă pe curent de înaltă tensiune.
Planul însă a luat apă înainte de a ajunge la baraj. După ce presa a început să toarne valuri de articole, iar reacțiile publice au atins cote maxime, în poveste a intrat Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, care, potrivit unor surse, i-ar fi telefonat lui Ivan cu mesajul simplu: „Retrage-l pe fin!”. Adică, ești în ofsaid băiete!
Și, minune!, ditamai ministrul s-a conformat. Oficial, Ivan spune că „decizia nu pune sub semnul întrebării capacitatea profesională” a lui Demian și că totul e „un gest de responsabilitate și transparență, pentru a evita suspiciuni privind integritatea procesului decizional”. În traducere liberă: am înțeles că nu dă bine la imagine, mai ales cu PNRR-ul care pândește după colț cu 240 de milioane de euro ce ar putea fi pierduți. De râsul curcilor.
Astfel, finul rămâne deocamdată în portofoliul nașului, dar nu pe malul Hidroelectrica. Povestea însă demonstrează că, în politica românească, drumul de la Coșbuc la marile companii de stat se parcurge nu prin concursuri și examene, ci pe traseul rapid „linie directă cu nașul”. Era și o manea cu ….
Și, cine știe, poate la următoarea restructurare energetică vom vedea și alți fini, veri, cumnați și prieteni din copilărie conectați la rețeaua de „competențe” a ministerului.
Pentru că, vorba aia, în România curentul nu e doar electric, e și… de rudenie.
Vasile Petrovan
