Când a apărut pe scena politică, Partidul Oamenilor Tineri (POT) părea că promite o revoluție: suveranism, sânge proaspăt în politică, aplauze pentru Călin Georgescu și plecăciuni la George Simion. Unii i-au numit „copiii revoluției naționale”. Alții, mai sceptici, i-au văzut ca pe niște adolescenți politici cu pretenții de adulți. Astăzi, la câțiva anișori de existență, POT-ul dă semne că s-a stricat rău. Nu doar că a prins coajă, dar a început să miroasă a criză.
Debut cu idealuri, final cu scandaluri
Totul a început cu bune intenții și discursuri memorate de pe TikTok: „Vrem o țară suverană!”, „România românilor!” și alte lozinci ușor de lipit pe pancarte și greu de pus în practică. Dar, cu timpul, între entuziasmul de la început și realitatea dură a politicii, s-a strecurat o prăpastie în care POT a tot alunecat, până ce a ajuns să se certe în direct pe rețelele sociale, ca niște vedete de reality show rămase fără scenariu.
De când Ana Maria Gavrilă a preluat șefia partidului, POT a căpătat o direcție clară: în jos. Cu un stil de conducere ferm, de la megafon la microfon, Gavrilă a adunat repede laude de pe Facebook și reproșuri din propriul partid. Cei care nu i-au cântat în strună au fost scoși din joc: ba excluși, ba hărțuiți, ba lăsați fără acces la conturile de social media ale partidului. Cine n-a ieșit de bunăvoie, a fost „scos cu forța” – la figurat sau poate și la propriu, dacă ne luăm după replicile din Parlament.
Ultimele luni au fost de-a dreptul explozive. Șapte parlamentari POT au plecat, urând succes „celor care mai cred că isteria e o doctrină”. Doi senatori au plecat și ei recent, iar grupul POT din Senat s-a evaporat mai repede decât încrederea alegătorilor. PSD-istul Liviu Mazilu a anunțat sec: „Luăm act că grupul POT nu mai există”. Cam așa se închid azi grupurile: fără aplauze, fără lacrimi, doar cu un „vă mulțumim” ironic și cu pierderea mașinilor de serviciu.
La Camera Deputaților, POT încă se agață de pragul necesar pentru a supraviețui ca grup. Dar cu 14 oameni și moralul la pământ, lucrurile par să se clatine serios și acolo.
Anamaria Gavrilă nu se lasă. În timp ce partidul ei se sparge în bucăți, lidera trage semnale de alarmă: „Sistemul vrea să scape de mine! Suntem singurii care nu tac! Vrem alegeri anticipate!”. Într-o notă aproape melodramatică, Gavrilă se autodeclară inamicul numărul 1 al „statului paralel”, acel dușman invizibil care, culmea, nu trebuie să facă nimic. POT se autodistruge cu entuziasm și talent.
Final de epopee: cine mai e tânăr, cine mai e patriot?
Fostele glorii POT spun că totul a degenerat în „autoritarism personal”, „poziționări isterice” și „cult al personalității”. Idealurile tinere au fost înlocuite cu sloganuri țipate și certuri de WhatsApp. Când colegii de partid ajung să te dea în judecată sau să-și ia câmpii în grup, poate că nu mai e vorba despre un „atac al sistemului”, ci despre o organizație care n-a știut să se organizeze.
Politica nu se face cu pancarte și versuri suverane. Se face cu muncă, cu coerență și cu nervi tari. Iar POT-ul, în forma lui actuală, n-a avut niciuna dintre acestea. Doar mult zgomot și foarte puțină substanță.
Vasile Petrovan
